Categories: Fără categorie

SUA: Amânarea unei reuniuni între Biden şi opoziţie privind plafonul datoriei (Casa Albă)

O reuniune asupra datoriei publice prevăzută vineri între preşedintele american, Joe Biden, şi liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy a fost amânată pentru “începutul săptămânii viitoare”, a făcut cunoscut joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Această amânare este “pozitivă”, a dat asigurări o sursă apropiată discuţiilor, “echipele îşi continuă reuniunile şi nu este momentul potrivit pentru a implica liderii” la cel mai înalt nivel.

Dar liderul republican a fost de altă părere.

Joe Biden “nu are niciun plan”, “se pare că nu vrea un acord, vrea o incapacitate de plată”, a declarat Kevin McCarthy într-o conferinţă de presă.

 

Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la “repercusiunile grave” pe care le-ar avea asupra economiei mondiale o incapacitate de plată a Statelor Unite, dacă nu se ajunge foarte repede la un acord politic.

Democraţii, tabăra preşedintelui american, şi republicanii, care ţin sub control una dintre Camerele Congresului de la Washington, sunt angajaţi într-o luptă politică cu privire la ridicarea plafonului datoriei americane, acuzându-se reciproc că ţin “ostatică” prima economie mondială.

Această manevră legislativă este esenţială pentru ca Statele Unite să poată continua să se împrumute şi să plătească facturile, funcţionarii şi creditorii săi.

Fostul preşedinte Donald Trump s-a amestecat în dezbatere îndemnându-i miercuri pe republicani, asupra cărora el păstrează o imensă influenţă, să “provoace o incapacitate de plată”, dacă democraţii nu fac “reduceri masive” de cheltuieli.

La rândul său, Joe Biden doreşte o ridicare necondiţionată a plafonului datoriei, argumentând că de foarte mult timp, inclusiv sub mandatul predecesorului său, Congresul Statelor Unite a votat în acest sens fără nicio dezbatere specială.

Preşedintele american a avut deja marţi o întrevedere cu liderii democraţi şi republicani ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, printre care Kevin McCarthy, fără a reuşi să ajungă la o soluţie.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

6 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

7 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

10 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

10 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

10 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More