Update articol:

SUA aprobă un acord pentru vânzarea de arme către Taiwan în valoare de 100 de milioane de dolari

SUA sursa Pixabay

Statele Unite au aprobat o vânzare de arme în valoare de 100 de milioane de dolari către Taiwan pentru a ajuta la consolidarea sistemelor de apărare antirachetă ale insulei, o decizie care cel mai probabil va deranja China, relatează DPA şi AFP.

Agenţia de Cooperare pentru Apărare şi Securitate din SUA a confirmat luni acordul printr-un comunicat şi a precizat că acesta va contribui la îmbunătăţirea securităţii Taipeiului şi la menţinerea stabilităţii politice, echilibrului militar şi progresului în regiune, potrivit Agerpres.

Agenţia a mai transmis că acordul vizează sprijin tehnic şi mentenanţa sistemelor de apărare aeriană şi va permite “garantarea disponibilităţii de operaţiuni aeriene”.

Ministerul Apărării Naţionale din Taiwan şi-a exprimat gratitudinea pentru acceptul dat de SUA pentru această tranzacţie.

“Este a doua vânzare de arme către Taiwan de la venirea la putere a preşedintelui Joe Biden şi prima din acest an”, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei taiwaneze, Xavier Chang, citat într-un comunicat.

“Aceasta reflectă alianţa trainică dintre Taiwan şi SUA”, a adăugat el.

Ministerul taiwanez al Apărării Naţionale a precizat că se aşteaptă la o primă livrare în martie.

Prima mare vânzare de arme către Taipei din timpul administraţiei Biden datează din august, când s-a dat acordul pentru o livrare de 40 de obuziere autopropulsate M109A6 de 155 mm.

SUA s-au angajat să sprijine legal capacităţile de apărare ale Taiwanului printr-o lege din 1979.

Noul acord pentru vânzarea de arme cel mai probabil va irita China, care consideră Taiwanul parte a teritoriului său, deşi insula are un guvern independent din 1949.

China a ameninţat că va prelua din controlul asupra insulei, chiar şi prin forţă dacă va fi nevoie.

Tensiunile dintre China şi Taiwan s-au amplificat recent, parţial din cauza incursiunilor tot mai numeroase ale avioanelor de luptă chineze în spaţiul aerian al insulei.

BVB | Știri BVB

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (01/08/2025)

Notificare BT Capital Partners - rezultatele ofertei publice de cumparare - EVERGENT INVESTMENTS SA