International

SUA aprobă vânzarea către Germania de rachete Patriot în valoare de 5 miliarde de dolari

Statele Unite au anunţat joi că au aprobat vânzarea către Germania a circa 600 de rachete şi echipamente pentru sistemele sale de apărare antiaeriană Patriot, pentru suma de cinci miliarde de dolari, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

Ca parte a ajutorului său militar pentru Ucraina, Germania a donat Kievului câteva dintre sistemele sale Patriot.

Această vânzare “va consolida politica externă şi de securitate naţională a Statelor Unite prin întărirea securităţii unui aliat NATO, care este şi o forţă importantă pentru stabilitatea economică şi politică în Europa”, a precizat într-un comunicat Agenţia americană de cooperare în materie de apărare (DSCA).

Tranzacţia “va îmbunătăţi capacităţile Germaniei de a face faţă ameninţărilor prezente şi viitoare, şi va creşte capacităţile defensive ale forţelor sale armate”, a adăugat DSCA.

După această aprobare de către Departamentul de Stat al SUA, DSCA a trimis, conform legii, o notificare către Congres, care trebuie să dea unda verde finală.

Germania a donat mai multe sisteme Patriot Ucrainei, a cărei infrastructură este vizată cu regularitate de incursiunile avioanelor şi a dronelor ruseşti, şi care cere mai multe mijloace de apărare antiaeriană.

După lansarea invaziei Rusiei în Ucraina în 2022, Berlinul a renunţat la poziţia sa tradiţional pacifistă şi a devenit al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar către Kiev, după Washington.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

5 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

5 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More