Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: military.com/equipment
Guvernul american a aprobat miercuri vânzarea de lansatoare de rachete antitanc Javelin către Polonia, arme a căror livrare în Ucraina a fost îngheţată de Casa Albă, decizie aflată în centrul procesului de destituire împotriva lui Donald Trump, informează AFP, potrivit Agerpres.
Departamentul de Stat american a autorizat vânzarea către Polonia a 79 de lansatoare de rachete Javelin şi a 180 de rachete, în valoare totală de 100 de milioane de dolari, a anunţat Pentagonul într-un comunicat.
Washingtonul a răspuns astfel unei cereri a Varşoviei înaintată în septembrie.
Guvernul conservator polonez şi-a înteţit eforturile pe lângă Washington, pe care îl consideră cel mai sigur aliat al său, în vederea consolidării prezenţei de trupe americane pe teritoriul său.
Preşedintele polonez Andrzej Duda, care a semnat în septembrie un acord de apărare cu SUA, a semnat în ianuarie un acord definitiv pentru achiziţionarea a 32 de avioane ”invizibile” de ultimă generaţie F-35, pentru o sumă totală de 4,6 miliarde de dolari.
Varşovia a achiziţionat de asemenea lansatoare de rachete mobile HIMARS şi sisteme antirachetă Patriot, menite să întărească apărarea sa antiaeriană.
SUA s-au angajat la rândul lor să-şi întărească prezenţa militară în Polonia, până la 4.500 de soldaţi.
Vânzarea către Ucraina de lansatoare antitanc Javelin a fost evocată în iulie într-o conversaţie telefonică între Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, conversaţie aflată la originea anchetei declanşate împotriva preşedintelui american în vederea destituirii.
Potrivit transcrierii apelului telefonic, atunci când tânărul preşedinte ucrainean, a cărui ţară este foarte dependentă de ajutorul militar american, spune că Ucraina vrea să cumpere sisteme Javelin suplimentare, Donald Trump îi răspunde că are nevoie de un “serviciu”: declanşarea unei anchete de către Kiev asupra rivalului său politic Joe Biden.
Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…
Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…
Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…
Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…
This website uses cookies.
Read More