International

SUA/arme: Accesul facil la arme de foc nu reprezintă ”problema de bază”, consideră liderul republicanilor din Senat

Liderul republican din Senatul american, Mitch McConnell, consideră că accesul facil la arme de foc nu reprezintă ”problema de bază” a SUA, îndoliate de un nou atac soldat cu şapte morţi chiar de 4 iulie, relatează joi dpa, potrivit Agerpres.

McConnell a sugerat că cel mai bun mod de a pune capăt acestor violenţe este de a aborda problema sănătăţii mintale, reiterând astfel un punct de vedere al conservatorilor.

“Problema de bază nu este Al Doilea Amendament” (din Constituţie privind dreptul americanilor de a purta arme de foc), a afirmat McConnell miercuri la un eveniment în statul său, Kentucky. “Trebuie să găsim un mod de a-i identifica pe aceşti tineri cu probleme. E foarte complicat, pentru că după fiecare astfel de atac apare cineva care spune: ştiţi, mie mi se părea puţin ciudat tipul ăsta, aş vrea să-i fi spus cuiva asta”, a adăugat politicianul republican.

Suspectul din atacul de la 4 iulie dintr-o suburbie a oraşului Chicago, Robert Crimo III, care a omorât şapte oameni şi a rănit aproape 30 la o paradă locală, şi-a achiziţionat arma de asalt în mod legal, deşi se ştia că deţine şi un arsenal de cuţite şi în 2019 ameninţase că vrea să-şi omoare întreaga familie, determinând intervenţia poliţiei, aminteşte dpa.

Mitch McConnell a mediat recentul acord cu democraţii ce a permis adoptarea, pentru prima dată după câteva decenii, a unui modest set de reforme privind utilizarea armelor de foc, după masacrul de la sfârşitul lui iulie de la o şcoală primară din Texas.

De-a lungul timpului, republicanii din Congres au blocat, în general, interzicerea armelor de asalt, punând accentul pe necesitatea îmbunătăţirii sănătăţii mintale. La rândul lor, militanţii împotriva violenţelor comise cu arme de foc susţin măsuri cum sunt creşterea limitei de vârstă pentru achiziţia anumitor arme şi interzicerea folosirii de încărcătoare cu capacitate mare.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

6 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

7 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

7 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More