International

SUA au efectuat o lovitură în Irak în legitimă apărare, în timp ce tensiunile regionale se agravează

Statele Unite au efectuat marţi o lovitură în Irak în legitimă apărare, au declarat oficiali americani pentru Reuters, în timp ce tensiunile regionale au crescut după o lovitură aeriană israeliană în Beirut în care Israelul a spus că l-a ucis pe cel mai important comandant al Hezbollah, urmată, miercuri dimineaţa, de un atac ţintit în Teheran, în care a fost ucis liderul Hamas, Ismail Haniyeh, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Surse medicale şi ale poliţiei irakiene au declarat că lovitura americană a avut loc în interiorul unei baze aflate la sud de Bagdad, care este folosită de Forţele de Mobilizare Populară (PMF) din Irak. Lovitura a ucis patru membri ai grupului, care reuneşte mai multe miliţii armate aliniate Iranului, şi a rănit alţi patru.

Într-o declaraţie făcută după explozii, Forţele de Mobilizare Populară nu au făcut nicio acuzaţie cu privire la cine a fost responsabil.

Oficiali americani, vorbind sub rezerva anonimatului, au declarat că Statele Unite au efectuat o lovitură aeriană în Musayib, situată în provincia Babil, dar nu au oferit mai multe detalii cu privire la locaţie. Oficialii au adăugat că lovitura a vizat militanţi despre care SUA consideră că urmăreau să lanseze drone şi reprezentau o ameninţare la adresa forţelor americane şi ale coaliţiei.

Oficialii nu au comentat cu privire la eventuale victime.

“Această acţiune subliniază angajamentul Statelor Unite faţă de siguranţa şi securitatea personalului nostru”, a declarat unul dintre oficiali.

Mai multe rachete au fost lansate săptămâna trecută spre baza aeriană Ain al-Asad din Irak, care adăposteşte forţele conduse de SUA, fără a fi raportate pagube sau victime, au declarat surse americane şi irakiene. Oficialii americani au declarat că niciuna dintre rachete nu a lovit baza.

Acţiunea de marţi, pe de altă parte, a fost prima lovitură cunoscută a SUA în Irak din februarie, când armata americană a lansat lovituri aeriene în Irak şi Siria împotriva a peste 85 de ţinte legate de Gărzile Revoluţionare ale Iranului şi de miliţiile aliniate Iranului.

Forţele de Mobilizare Populară, un grup de paramilitari irakieni sancţionat de stat şi format din 150.000 de membri, este dominat de grupări puternic înarmate şi pregătite pentru luptă, loiale Iranului şi având legături strânse cu Gardienii Revoluţiei.

Irakul, un aliat atât al SUA, cât şi al Iranului, care găzduieşte 2 500 de soldaţi americani şi are miliţii susţinute de Iran legate de forţele sale de securitate, a fost martorul unei escaladări a atacurilor reciproce de la izbucnirea războiului Israel-Hamas în octombrie.

Irakul doreşte ca trupele din coaliţia militară condusă de SUA să înceapă să se retragă în septembrie şi să încheie oficial activitatea coaliţiei până în septembrie 2025, au declarat surse irakiene, unele forţe americane urmând probabil să rămână într-o funcţie de consiliere recent negociată.

Problema este extrem de politizată, facţiunile politice irakiene aliniate în principal Iranului dorind să demonstreze că îndepărtează din nou ocupantul de odinioară al ţării, în timp ce oficialii americani doresc să evite să ofere Iranului şi aliaţilor săi o victorie, scrie Reuters.

Forţele conduse de SUA au invadat Irakul în 2003, l-au răsturnat pe fostul dictator Saddam Hussein de la putere şi apoi s-au retras în 2011, pentru a reveni în 2014 să lupte împotriva Statului Islamic în fruntea unei coaliţii internaţionale.

Articole recente

Majoritatea polonezilor se opun participării ţării lor la o forţă de menţinere a păcii în Ucraina (sondaj)

O majoritate clară a polonezilor se opune participării ţării lor la o forţă multinaţională de…

2 ore ago

Arafat: Există burnout la o parte din medicii de la UPU, care poate fi eliminat prin personal suficient

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că…

2 ore ago

Soţia lui Erdogan face apel la Melania Trump,referitor la cei 18.000 de copii “ucişi brutal” în Gaza

Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să…

2 ore ago

Tesla majorează cu 15.000 de dolari preţul celui mai scump model Cybertruck în SUA

Tesla a crescut preţul versiunii de top a pickup-ului electric Cybertruck cu 15.000 de dolari…

4 ore ago

Bolojan: Pactul Ribbentrop-Molotov, simbol al cinismului şi brutalităţii; totalitarismele au adus crime în masă, deportări şi foamete

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Fascismului…

4 ore ago

Hidroelectrica anunță că nu intenționează nicio majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice

În urma unor informații apărute ieri, 22 august, în presă, Hidroelectrica dorește să clarifice faptul…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More