International

SUA avertizează Iranul şi Hezbollah că sunt gata să intervină în cazul unui atac asupra Israelului (presă)

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a transmis mesaje către Iran şi gruparea şiită fundamentalistă Hezbollah (din Liban) prin intermediul unor ţări din regiune, precum Turcia, prin care au avertizat că SUA sunt gata să intervină pe cale militară în cazul în care aceste entităţi ar lansa atacuri împotriva Israelului, au declarat surse oficiale americane, citate de publicaţia The New York Times în ediţia sa de luni, potrivit postului de televiziune israelian i24news.

Israelul, potrivit publicaţiei citate, a solicitat SUA furnizarea a 24.000 de puşti de asalt pentru forţele naţionale de poliţie, menţionând posibilitatea ca o parte din aceste arme să fie distribuită civililor.

Această solicitare a stârnit preocupare în rândul mai multor reprezentanţi ai Congresului şi Departamentului de Stat american, care au exprimat temeri că aceste arme ar putea să ajungă în mâinile unor grupuri radicale din rândul locuitorilor coloniilor israeliene din Cisiordania, ceea ce ar amplifica riscul agravării tensiunilor în regiune.

Costul armelor solicitate de Israel se ridică la circa 34 de milioane de dolari, sumă care trebuie aprobată de Congres şi Departamentul de Stat.

Preşedintele Joe Biden şi-a exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la escaladarea violenţelor în Cisiordania, un fenomen ce a existat dinainte de declanşarea războiului actual între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, după incursiunea sângeroasă din 7 octombrie a combatanţilor Hamas în sudul Israelului.

Potrivit unor surse americane, o escaladare a violenţei ar fi încurajată de miniştrii de extremă dreapta din cabinetul de miniştri israelian şi de declaraţii ale unor responsabili israelieni care se pronunţă în favoarea anexării teritoriilor palestiniene.

Un oficial al Biroului pentru afaceri politico-militare din SUA a dezvăluit că reprezentanţi ai Departamentului de Stat au transmis aceste îngrijorări colegilor lor israelieni, care au dat asigurări că armele respective vor fi rezervate exclusiv pentru uzul forţelor de poliţie, potrivit i24news, precizează Agerpres.

Articole recente

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

18 minute ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

34 de minute ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

o oră ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

2 ore ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

2 ore ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More