Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com/photos/us-capitol-government-washington-dc-477987
Avocaţii lui Donald Trump au cerut luni Senatului american, unde va avea loc procesul de destituire a preşedintelui republican, achitarea “imediată” a acestuia, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Procesul care va începe marţi este “o pervertire periculoasă a Constituţiei”, afirmă avocaţii, într-un memorandum de 110 pagini înaintat camerei superioare a Congresului.
‘Senatul ar trebui să respingă actul de acuzare şi să-l achite pe preşedinte imediat’, mai scriu aceştia.
Întrebate despre strategia pe care mizează pentru a obţine o achitare rapidă, surse apropiate echipei care îl apără pe preşedinte au refuzat să intre în detalii.
“Încercăm să demonstrăm că aceste capete de acuzare sunt în mod clar nefondate, prin urmare (…) ar fi putut fi respinse de la început”, a afirmat o sursă, denunţând un proces ‘ilegitim încă din start’.
“Preşedintele nu a făcut nimic rău”, a adăugat sursa, apreciind că niciunul dintre martorii audiaţi în ancheta Camerei Reprezentanţilor nu a sprijinit acuzaţiile directe împotriva lui Donald Trump.
Acesta este acuzat că a cerut Ucrainei să-l ancheteze pe potenţialul său adversar în alegerile prezidenţiale din noiembrie, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, şi că a exercitat presiuni asupra Kievului, condiţionând deblocarea unui ajutor militar crucial pentru acesta de deschiderea unei astfel de investigaţii.
Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, l-a pus oficial sub acuzare pe Trump în decembrie pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, însă republicanii, majoritari în Senat, fac front comun în spatele preşedintelui, ceea ce ar trebui să-i garanteze acestuia achitarea.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…
Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…
Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…
Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…
Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…
Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…
This website uses cookies.
Read More