Categories: International

SUA: Biden îndeamnă la a “înfrunta lobby-ul armelor”

Preşedintele american Joe Biden, vizibil marcat, a lansat marţi un apel la a “înfrunta lobby-ul armelor” astfel încât să fie luate măsuri de reglementare, în timp ce America reintră în coşmarul recurent al atacurilor armate în şcoli, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Speram devenind preşedinte să nu am de a face cu asta”, a afirmat democratul de 79 de ani, ajuns în faţa camerelor de luat vederi la Casa Albă, la câteva ore după ce 18 copii şi cel puţin un adult au fost ucişi într-un atac armat la o şcoală primară din Uvalde, statul Texas.

“Când, pentru numele lui Dumnezeu, vom înfrunta cu lobby-ul armelor?”, a spus preşedintele, informat despre tragedie în avionul care îl readucea dintr-un turneu diplomatic în Asia.

“Sunt dezgustat şi obosit”, a mai declarat el.

“Nu-mi spuneţi că nu putem avea un impact asupra acestui măcel”, a spus din nou Joe Biden, în legătură cu flagelul morţilor din cauza armelor de foc în Statele Unite. Cu faţa atrasă, el a îndemnat la “transformarea durerii în acţiune” pentru a reglementa mai mult armele în ţară şi, în special, armele de asalt.

“Fabricanţii de arme au petrecut două decenii promovând agresiv armele de asalt care le aduc cele mai importante profituri”, a denunţat el.

De asemenea, preşedintele democrat a criticat opoziţia republicană, care îi blochează toate încercările de a trece prin Congres o serie de măsuri, cum ar fi verificarea obligatorie a cazierului şi antecedentelor psihiatrice ale persoanelor care cumpără arme.

Tabăra conservatoare a refuzat până în prezent să aplice o interdicţie privind comercializarea puştilor de asalt către civili, precum cea care a existat în Statele Unite între 1994 şi 2004 pentru anumite arme semiautomate.

“Pe cei care blochează sau întârzie legislaţia de bun simţ privind armele (…) nu îi vom uita”, a mai spus Joe Biden, care poate emite doar decrete controlând limitat circulaţia armelor de foc.

“A pierde un copil este ca şi cum ţi s-ar smulge o parte din suflet”, a mai lansat acest fervent catolic, care a pierdut el însuşi doi copii, o fiică încă bebeluş într-un accident şi un fiu adult mort de cancer.

Alături de soţia sa, Jill Biden, el a îndemnat Statele Unite “să se roage” pentru familiile îndoliate.

“Vor avea nevoie de mult ajutor, de multe rugăciuni”, a mai spus liderul de la Casa Albă, citat de AFP.

Articole recente

Ucraina: Johnson îl avertizează pe Macron împotriva “oricărei tentative” de soluţie negociată “acum”

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminică pe preşedintele francez Emmanuel Macron împotriva tentativei de…

4 ore ago

Compania Austrian Airlines a anulat zeci de zboruri din cauza contaminărilor cu COVID-19 în rândul personalului său

Compania aeriană austriacă Austrian Airlines a fost nevoită să anuleze sâmbătă 52 din cele 360…

6 ore ago

Summitul G7: Biden îi mulţumeşte lui Scholz pentru ‘leadership’ în criza legată de Ucraina

Preşedintele SUA Joe Biden i-a mulţumit cancelarului german Olaf Scholz pentru "leadership-ul" său asupra răspunsului…

6 ore ago

Kristalina Georgieva (FMI): “Unele suferinţe” s-ar putea produce în lupta contra inflaţiei

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a subliniat importanţa luptei contra inflaţiei în…

6 ore ago

MAE: Declaraţiile lui Dmitri Medvedev fac parte din retorica falsă a Kremlinului

Declaraţiile lui Dmitri Medvedev, subsecvente deciziei Consiliului European din 23-24 iunie privind acordarea statutului de…

7 ore ago

Londra, Washingtonul, Ottawa şi Tokyo interzic importurile de aur rusesc

Marea Britanie, Statele Unite, Canada şi Japonia vor interzice importurile de aur rusesc în noile…

10 ore ago