Tehnologie

SUA: Biden şi managerii giganţilor tehnologici caută “soluţii concrete” la problemele de securitate cibernetică

Preşedintele american Joe Biden a convocat miercuri la Casa Albă miniştri şi managerii giganţilor tehnologici şi ai marilor companii pentru o reuniune de urgenţă privind securitatea cibernetică, după un val de atacuri informatice care a scos la iveală vulnerabilităţi majore, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Realitatea este că majoritatea infrastructurilor noastre esenţiale sunt deţinute şi gestionate de sectorul privat, iar guvernul nu poate răspunde la această provocare singur”, a declarat preşedintele.

“V-am invitat astăzi aici pentru că aveţi puterea, capacitatea şi responsabilitatea, cred, de a ridica nivelul în materie de securitate cibernetică. Avem mult de lucru”, a adăugat el.

La finalul discuţiilor, marile societăţi tehnologice, şi în special cei trei lideri mondiali în servicii de cloud, au anunţat programe de formare şi investiţii în securitate cibernetică, potrivit unui comunicat.

Astfel, Microsoft intenţionează să investească 20 de miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani pentru “a accelera eforturile de integrare a securităţii by default” în sistemele informatice, începând cu cele ale instituţiilor americane naţionale şi locale.

Amazon, la rândul său, a promis că va face accesibilă pentru public formarea în domeniul securităţii cibernetice concepută pentru angajaţii săi, în timp ce Google va investi 10 miliarde de dolari în cinci ani pentru “a ajuta la securizarea lanţurilor de aprovizionarea informatică” şi a întări securitatea sistemelor aşa-numite “open-source”.

Furturile de date şi atacurile de tip ransomware s-au înmulţit în ultimele luni, ţintind diverse întreprinderi şi organizaţii, printre care un operator american de oleoducte, o firmă de procesare a cărnii, sistemul informatic al serviciilor sanitare irlandeze şi o mare companie aeriană indiană.

Aceste incidente “au creat un sentiment de urgenţă”, a declarat un înalt responsabil al guvernului marţi presei, înainte de a promite “anunţuri concrete”. “Trebuie să evoluăm spre un sistem în care securitatea este asigurată by default”, a precizat el.

Obiectivul reuniunii era identificarea deficienţelor care le permit piraţilor informatici să penetreze sistemele şi deci să facă echipamentele şi programele mai rezistente şi mai impermeabile.

“Potrivit estimărilor voastre şi calculelor noastre, circa o jumătate de milion de posturi nu sunt ocupate în securitate cibernetică”, a subliniat miercuri Joe Biden.

Gigantul atac cibernetic care a lovit SUA la sfârşitul lui 2020 a afectat serverele de e-mail ale Microsoft şi a compromis software-ul Orion al firmei americane SolarWinds, utilizat pentru gestionarea şi supervizarea reţelelor informatice ale marilor companii sau administraţii.

Acest episod a suscitat întrebări privind protecţia celor 16 “infrastructuri-cheie”, printre care energia, apărarea, producţia industrială şi alimentaţia.

Unii analişti au cerut sancţiuni mai ferme împotriva Rusiei şi a altor ţări acuzate că ar găzdui piraţi informatici.

“Am raliat ţările G7 pentru a lua măsuri împotriva naţiunilor care îi adăpostesc pe aceşti infractori”, a precizat preşedintele american.

“Şi am avut un summit cu Vladimir Putin în care i-am spus cu claritate că aşteptăm acţiuni şi din partea sa, pentru că ştiu unde sunt şi cine sunt”, a mai spus Biden.

Alţi experţi propun o reglementare mai bună a criptomonedelor, utilizate de hackeri care solicită răscumpărări pentru a restabili un serviciu pe care l-au blocat, după principiului atacului de tip ransomware.

Managerii Sundar Pichai (Google), Andy Jassy (Amazon), Tim Cook (Apple) şi Satya Nadella (Microsoft) au venit la Casa Albă, la fel ca preşedinţii marilor bănci, precum JP Morgan Chase, Bank of America, firmelor de asigurări şi grupurilor care asigură servicii esenţiale (apă, electricitate).

De asemenea, au luat parte la discuţii directori ai organizaţiilor din educaţie şi miniştrii comerţului şi securităţii interne, precum şi înalţi consilieri în materie de securitate cibernetică.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

60 de minute ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

o oră ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

o oră ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

o oră ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

o oră ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More