International

SUA: Casa Albă contraatacă după un raport devastator despre deficienţele de memorie ale preşedintelui Biden

Comentarii “gratuite” şi “nepotrivite”,”motivate politic”: Casa Albă a încercat să contraatace vineri după publicarea, joi, a unui raport de investigaţie cu efect devastator, ce menţionează deficienţele de memorie ale preşedintelui Joe Biden, informează AFP, potrivit Agerpres.

Vicepreşedinta Kamala Harris a denunţat vineri “motivaţiile politice” ale procurorului special Robert Hur, autorul acestui raport de investigaţie de 388 de pagini în care nu a recomandat urmărirea penală împotriva preşedintelui în vârstă de 81 de ani, dar l-a descris drept un “bărbat în vârstă, cu o memorie proastă”.

 

Raportul magistratului, publicat în urma unei anchete asupra documentelor clasificate pe care preşedintele SUA le avea în posesia sa, a fost “în mod clar motivat politic”, a declarat reporterilor de la Casa Albă Kamala Harris, ea însăşi fost procuror.

“Modul în care atitudinea preşedintelui a fost descrisă în acest raport nu poate fi mai incorect din punct de vedere faptic”, a mai spus Harris.

“Atunci când concluzia evidentă este că probele nu justifică o inculpare, ne întrebăm de ce acest raport dedică atât de mult spaţiu criticilor gratuite şi inadecvate la adresa preşedintelui”, a adăugat un purtător de cuvânt al executivului, Ian Sams.

“A sugera că s-ar putea să nu îşi amintească data morţii fiului său este cu adevărat irelevant”, a spus Sams, respingând ideea că acest raport ar putea dăuna preşedintelui care candidează pentru realege: “Cred că publicul este inteligent”, a declarat el.

Dacă purtătorul de cuvânt nu l-a acuzat pe procurorul special de vreo motivaţie politică, el a sugerat că Robert Hur s-ar fi simţit presat să “şi depăşească mandatul” din cauza contextului politic american foarte polarizat, cu nouă luni înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie.”Suntem într-un mediu politic sub presiune ridicată. Şi când eşti primul procuror special care nu a pus sub acuzare pe nimeni, există presiuni pentru a critica”, a continuat Sams.

În raportul publicat joi, procurorul special Robert Hur a concluzionat că preşedintele “a păstrat şi a dezvăluit cu bună ştiinţă documente clasificate după vicepreşedinţia sa, în timp ce era un simplu cetăţean”, dar a explicat că “o inculpare nu ar fi justificată”, în special pentru că un juriu ar fi acordat prezumţia de nevinovăţie “unui bărbat în vârstă simpatic, bine intenţionat, cu o memorie slabă”.

El a mai scris că memoria domnului Biden “s-a înrăutăţit”: preşedintele “nu şi-a mai amintit când era vicepreşedinte” sau anul exact în care a murit fiul său cel mare, Beau.

Robert Hur, un republican şi fost procuror federal din Maryland, a fost numit în ianuarie 2023 de către ministrul de Justiţie al administraţiei Biden, Merrick Garland, să investigheze descoperirea în decembrie 2022 şi ianuarie 2023 a unor documente clasificate ce datează din perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte (2009-2017) în reşedinţa sa din Wilmington (Delaware), precum şi într-un fost birou.

Susţinătorii politici ai lui Donald Trump au fost încântaţi joi de conţinutul raportului, asigurând că Joe Biden nu mai este “apt” să guverneze.

Articole recente

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

16 minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

29 de minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More