International

SUA: Casa Albă promite un răspuns dur în cazul invadării Ucrainei, indiferent de amploarea agresiunii Rusiei

Casa Albă a promis un răspuns dur dacă trupele ruse vor intra în Ucraina, grăbindu-se să clarifice remarcile preşedintelui Joe Biden din timpul conferinţei de presă susţinute miercuri cu privire la posibilitatea unei incursiuni “minore”, o formulare confuză care a fost puternic criticată de opoziţie, transmite joi AFP, potrivit Agerpres.

Dacă forţele militare ruse trec graniţa cu Ucraina, aceasta va constitui o nouă invazie care va atrage “un răspuns rapid, sever şi unit” din partea Statelor Unite şi a aliaţilor săi, a indicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

“Dacă este o incursiune minoră”, membrii NATO pot fi împărţiţi în ceea ce priveşte amploarea răspunsului, dar dacă ruşii “fac tot ce sunt în stare cu forţele pe care le-au adunat la graniţă, va fi un dezastru pentru Rusia”, a afirmat preşedintele Biden, care a mai afirmat că situaţia ar putea “scăpa de sub control”.

Această formulare ambiguă despre o incursiune “minoră” a atras critici aspre din partea opoziţiei, care l-a acuzat pe preşedintele democrat că s-a resemnat cu un atac din partea Rusiei.

“Neputinţa lui Joe Biden l-a încurajat pe Vladimir Putin, iar acum tocmai i-a dat lui Putin undă verde pentru a invada Ucraina”, a reacţionat pe Twitter senatorul republican Tom Cotton.

“Deci dacă acaparează doar anumite zone ale Ucrainei răspunsul nostru va fi mai puţin dur decât dacă va anexa totul?”, s-a indignat şi colegul său, Marco Rubio.

În urma acestor reacţii, Casa Albă a dat asigurări că preşedintele nu a făcut altceva decât să stabilească o diferenţă între o ofensivă “militară”, pe de o parte, şi una “nemilitară, paramilitară sau cibernetică”, pe de altă parte. Agresiuni nemilitare, inclusiv tactici paramilitare şi atacuri cibernetice vor primi “un răspuns decisiv, reciproc şi unit”, a precizat Psaki, conform Reuters.

“Fiecare dintre aceste acţiuni va primi un răspuns proporţional”, a mai asigurat, pe Twitter, şi o purtătoare de cuvânt, Emily Horne.

După o serie de discuţii diplomatice în Europa săptămâna trecută, Moscova şi Washingtonul urmează să încerce din nou vineri să dezamorseze ameninţarea unui nou conflict în Ucraina în cadrul unei întâlniri la Geneva între secretarul de stat american Antony Blinken şi omologul său rus, ministrul de externe Serghei Lavrov.

După ce miercuri s-a aflat la Kiev, secretarul de stat american este aşteptat joi la Berlin pentru discuţii cu Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Articole recente

Emisarul rus Kirill Dmitriev: A fost o zi importantă de diplomaţie

Emisarul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru investiţii şi cooperare economică, Kirill Dmitriev, a…

18 minute ago

Președintele finlandez îl consideră pe Putin “nedemn de încredere”

Președintele finlandez Alexander Stubb a declarat luni, la Washington, că omologul său rus Vladimir Putin…

22 de minute ago

Rutte spune că în discuţie este un acord de tip Articolul 5 pentru Ucraina, dar nu şi aderarea la NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat luni că în discuţie nu este aderarea…

25 de minute ago

KazMunayGas – creștere de 9% a producției de petrol și noi investiții majore; Compania chineză CNOOC a investit în sectorul upstream din Kazahstan, în timp ce Sinopec intră și ea pe piață cu proiecte majore

Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, l-a primit ieri pe președintele KazMunayGas, Askhat Khassenov, care a prezentat…

34 de minute ago

Occidentalii vor formaliza garanţiile de securitate pentru Ucraina în termen de zece zile, spune Zelenski

Aliaţii occidentali ai Kievului vor formaliza "în termen de zece zile" garanţiile de securitate pentru…

37 de minute ago

Maduro anunţă mobilizarea a milioane de miliţieni, după „ameninţările” SUA

Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei, a declarat că va mobiliza 4,5 milioane de miliţieni ca răspuns…

40 de minute ago

This website uses cookies.

Read More