Update articol:

SUA consideră că este puţin probabil ca Rusia să realizeze ‘câştiguri teritoriale majore’ în Ucraina în acest an

ucraina

Armata rusă nu va realiza probabil “câştiguri teritoriale majore” în Ucraina în acest an, a spus miercuri directoarea Informaţiilor Naţionale din SUA, Avril Haines, în faţa unei comisii senatoriale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ruşii suferă “niveluri ridicate de pierderi”, iar preşedintele Vladimir “Putin înţelege probabil mai bine limitele a ceea ce armata sa este capabilă să realizeze”, a declarat ea, adăugând că liderul de la Kremlin pare să se focalizeze “pe obiective militare mai modeste pentru moment”.

“Nu ne aşteptăm ca armata rusă să se restabilească suficient în acest an pentru a realiza câştiguri teritoriale majore, însă Putin calculează foarte probabil că timpul joacă în favoarea sa”, a adăugat ea în faţa Comisiei pentru Informaţii din Senat, în cadrul unei audieri privind “ameninţările mondiale”.

Potrivit acesteia, preşedintele rus se gândeşte probabil că prelungirea războiului, cu pauze în lupte, “ar putea fi cea mai bună opţiune care îi rămâne pentru a proteja în cele din urmă interesele strategice ruse în Ucraina, chiar dacă acest lucru ar dura ani”.

“Dacă Rusia nu lansează o mobilizarea obligatorie şi nu identifică aprovizionări importante de muniţie de la o terţă parte, va fi tot mai greu pentru ea să menţină nivelul actual al operaţiunilor ofensive în derulare în următoarele luni”, a spus Avril Hain.

Prin urmare, forţele ruse “ar putea să se îndrepte complet” spre apărarea teritoriilor pe care ele le ocupă în prezent, a mai afirmat ea.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (30/10/2025)

Incasare integrala a creantei asupra societatii Vastex S.A.

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/10/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate

CONPET SA (COTE) (30/10/2025)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 14(17).11.2025

PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025