International

SUA consideră că fondatorul grupului Wagner vrea controlul asupra minelor de sare şi ghips de lângă Bahmut

Statele Unite sunt de părere că aliatul preşedintelui rus Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, fondatorul celui mai puternic grup de mercenari, grupul Wagner, este interesat să preia controlul asupra minelor de sare şi ghips din apropierea oraşului ucrainean Bahmut, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.

Conform unei declaraţii făcute joi de un oficial al Casei Albe, există indicii că motive de natură financiară determină “obsesia” Rusiei şi a lui Prigojin pentru cucerirea Bahmutului, a adăugat oficialul.

SUA au acuzat anterior mercenarii ruşi că exploatează resursele naturale din Republica Centrafricană, Mali, Sudan şi din alte părţi pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ucraina, acuzaţie respinsă de Rusia.

Evgheni Prigojin, care a fost sancţionat de ţările occidentale, şi-a luat rămas bun joi de la foşti condamnaţi amnistiaţi şi eliberaţi, care şi-au încheiat contractele în Ucraina, şi i-a îndemnat să evite tentaţia de a ucide când se întorc în viaţa civilă.

Conform sursei citate, din totalul celor aproape 50.000 de mercenari, grupul Wagner a suferit pierderea a peste 4.100 de luptători şi rănirea altor 10.000. Peste 1.000 de mercenari au murit în perioada dintre sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie în apropiere de Bahmut, oraş pe care forţele ruse încearcă fără succes să îl cucerească din vara anului trecut.

Casa Albă a anunţat la sfârşitul lunii trecute că grupul de mercenari Wagner a preluat un transport de arme din Coreea de Nord pentru a ajuta la întărirea forţelor ruse în Ucraina, un semn al extinderii rolului său în acest conflict.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More