International

SUA: Datele a 37 de milioane de clienţi ai companiei T-Mobile au fost piratate

Operatorul american de telefonie mobilă T-Mobile a anunţat joi că a fost victima atac cibernetic care a afectat datele a 37 de milioane de clienţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Compania şi-a dat seama pe 5 ianuarie că un “actor rău intenţionat” a reuşit să se infiltreze în sistemul său informatic şi era pe cale de a sifona informaţii fără a fi autorizat să facă acest lucru, detaliază un document bursier.

T-Mobile a reuşit să descopere sursa scurgerii de informaţii şi să o remedieze în mai puţin de 24 de ore şi consideră că restul sistemelor sale nu au fost afectate. Compania a stabilit ulterior că atacul a început probabil în jurul datei de 25 noiembrie.

Informaţiile piratate includ numele, adresa, e-mailul, numărul de telefon, data naşterii şi numărul de cont la T-Mobile.

Ele nu includ numere de card de credit sau de securitate socială, informaţii fiscale sau parole, a precizat T-Mobile.

“Conturile şi finanţele clienţilor nu ar trebui să fie puse în pericol direct de acest eveniment”, a afirmat compania, controlată de Deutsche Telekom.

O anchetă internă este încă în desfăşurare şi autorităţile au fost sesizate. Clienţii afectaţi vor fi, de asemenea, avertizaţi.

Se aşteaptă ca incidentul să genereze cheltuieli importante, dar nu ar trebui să afecteze în mod semnificativ operaţiunile companiei, a spus T-Mobile.

Compania a fost deja victima unui atac cibernetic major în 2021, care a afectat datele a 76,6 milioane de rezidenţi americani.

Ea a fost de acord în vara trecută să plătească 350 de milioane de dolari pentru a soluţiona procesele introduse de reclamanţi în contextul unei acţiuni colective şi să aloce 150 de milioane de dolari pentru protecţia datelor şi securitate cibernetică în 2022 şi 2023.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More