Politica

SUA: DeSantis se loveşte din nou de umbra lui Trump încercând să-şi relanseze campania

Republicanul Ron DeSantis spera marţi să-şi revigoreze începutul lent al campaniei acordând primul său interviu unei mari media americane neconservatoare, dar principalul său rival, Donald Trump, a monopolizat încă o dată atenţia cu ultimele sale probleme judiciare, notează AFP, potrivit Agerpres.

La câteva minute de la începutul interviului guvernatorului Floridei la postul CNN, fostul preşedinte Donald Trump a anunţat că se aşteaptă să fie inculpat a treia oară, de data aceasta în cadrul anchetei penale privind asaltul asupra Capitoliului.

 

Ron DeSantis, 44 de ani, spera să facă ceva senzaţie anunţând marţi noi propuneri pentru a lupta împotriva “wokismului” în armată, calul sau de bătaie, dar a trebuit în schimb să comenteze noile probleme ale principalului sau rival la învestitura republicană.

A doua parte a interviului său chiar a fost amânată cu o jumătate de oră de către canalul de televiziune, pentru nevoile transmisiei în direct.

“Sper să nu fie inculpat. Nu cred că ar fi un lucru bun pentru ţară. Dar, în acelaşi timp, trebuie să mă concentrez pe a merge înainte şi asta vom face”, a spus el despre Donald Trump, pe care nu l-a atacat niciodată cu adevărat frontal.

Guvernatorul, figură a dreptei tradiţionale, trebuia să întruchipeze o alternativă la Donald Trump, dar are dificultăţi în a se impune. I se reproşează în special lipsa de carismă şi pentru un program de dreapta radicală.

Înaintea interviului de marţi, comitetul său de sprijin, Never Back Down, a stârnit noi controverse utilizând într-o reclamă o voce falsă a lui Donald Trump, generată de inteligenţa artificială.

Inculpat în mai multe anchete, fostul preşedinte s-a aruncat fără menajamente în a treia sa cursă pentru Casa Albă, declarându-se drept victima unei “vânătoare de vrăjitoare” condusă de democraţi – o teză la care mulţi dintre partizanii săi aderă – şi în prezent conduce detaşat în fruntea sondajelor pentru învestitura republicană.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

40 de minute ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

4 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

4 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

4 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More