International

SUA discută cu Israelul despre eventuale atacuri asupra instalaţiilor petroliere iraniene, declară Biden

Preşedintele american Joe Biden a spus joi, într-un răspuns grăbit adresat unui jurnalist, că sunt în desfăşurare discuţii cu Israelul despre eventuale lovituri israeliene împotriva infrastructurilor petroliere iraniene, ca ripostă după atacul iranian cu rachete asupra Israelului, transmit agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

La întrebarea “sunteţi de acord cu lovituri ale Israelului asupra infrastructurilor petroliere ale Iranului ?”, preşedintele a răspuns rapid în zgomotul elicei elicopterului spre care se îndrepta pe peluza Casei Albe: “Discutăm asta. Cred că ar fi puţin … Scurt”, urcând apoi în elicopter fără a-şi termina fraza.

Cotaţiile petrolului pe pieţele internaţionale au crescut de îndată cu circa 2% după această declaraţie a preşedintelui SUA.

Nu va avea loc însă niciun atac israelian joi, a asigurat anterior Biden în scurta sa discuţie cu presa. El a susţinut că Israelul ia decizii în mod independent, fără vreo “autorizaţie” din partea SUA. “În primul rând, noi nu “autorizăm” Israelul să facă ceva, noi consiliem Israelul. Şi nimic nu se va întâmpla astăzi”, a indicat preşedintele american.

Iranul a lansat marţi seară o salvă de circa 200 de rachete balistice către Israel, majoritatea fiind interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele de pe navele americane de război, iar cele care nu au fost interceptate nu au produs pagube majore.

Atacul a fost descris de Teheran drept o acţiune de represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea liderului acestei grupări, Hassan Nasrallah, a altor comandanţi ai acesteia, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie.

Israelul a promis o ripostă, în timp ce Iranul a ameninţat la rândul său cu acţiuni mai puternice în cazul unor represalii israeliene.

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

3 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

3 ore ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

4 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More