Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFBI a confirmat vineri că Donald Trump a fost într-adevăr rănit de un glonţ “întreg sau fragmentat” în timpul tentativei de asasinat, după critici puternice din partea fostului preşedinte, care a acuzat poliţia federală a Statelor Unite că este vagă pe acest subiect, informează AFP, potrivit Agerpres.
Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie a fost împuşcat pe 13 iulie în timpul unui miting de campanie din statul Pennsylvania, fiind rănit uşor la ureche.
“Ceea ce l-a lovit la ureche pe fostul preşedinte Trump a fost un glonţ, întreg sau fragmentat în bucăţi mici”, a declarat vineri FBI într-o declaraţie, ca răspuns la criticile aduse de Donald Trump.
“Bănuiesc că aceste sunt cele mai bune scuze pe care le vom primi de la directorul Wray, dar sunt pe deplin acceptate!”, a reacţionat fostul preşedinte pe platforma sa Truth Social.
Directorul FBI, Christopher Wray, a declarat miercuri că persistă îndoieli cu privire la faptul dacă a fost “un glonţ sau o bucată de schijă care i-a atins urechea”, în timpul unei audieri în cadrul Congresului. Afirmaţii denunţate de Donald Trump, care a acuzat FBI-ul de părtinire politică.”Din păcate, chiar a fost un glonţ care m-a lovit la ureche (…)”, a subliniat Trump.
În ziua când a avut loc tentativa de asasinat, Donald Trump a declarat că a fost “lovit de un glonţ care i-a străpuns partea superioară a urechii drepte”. În faţa susţinătorilor săi, el a declarat apoi că “a luat un glonţ pentru democraţie”.
Christopher Wray a făcut primul comentariu oficial din partea poliţiei federale americane pe acest subiect, întrucât niciun raport medical sau al poliţiei nu clarificase anterior natura rănirii lui Donald Trump.
Potrivit unui articol publicat vineri de New York Times,”o analiză detaliată a traiectoriilor gloanţelor, imaginilor, fotografiilor şi înregistrărilor audio (…) sugerează cu tărie că domnul Trump a fost zgâriat de primul dintre cele opt gloanţe trase”.
One United Properties S.A. informează piaţa cu privire la faptul că CC TRUST GROUP AG,…
Premier Energy Group, un furnizor cheie de energie cu operațiuni integrate în Europa de Sud-Est…
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat joi la Londra dezamăgit de omologul său rus Vladimir…
Guvernul a aprobat joi o hotărâre privind stabilirea stocurilor petroliere destinate entităţii centrale de stocare…
DRI, subsidiara Grupului DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, a anunțat numirea…
Exim Banca Românească a acordat o finanțare de aproximativ 14 milioane de euro pentru realizarea unei investiții…
This website uses cookies.
Read More