Politica

SUA: Emisarul pentru Afganistan Zalmay Khalilzad a părăsit funcţia

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a anunţat luni că emisarul pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, simbol al eşecului Statelor Unite în faţa talibanilor, părăseşte funcţia, informează AFP, potrivit Agerpres.

El este înlocuit de adjunctul său, Thomas West, consilier la Casa Albă în perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte, a adăugat secretarul de stat al SUA într-o scurtă declaraţie de presă.

Diplomat de carieră, născut în Afganistan şi acum în vârstă de 70 de ani, Zalmay Khalilzad a fost reprezentantul Washingtonului în discuţiile cu talibanii de la Doha care au culminat cu acordul din februarie 2020 ce prevedea retragerea forţelor americane şi străine din Afganistan.

Înainte de a ajunge la acest acord, care la acea vreme a fost descris ca fiind istoric, a condus luni întregi de negocieri intense în mai multe capitale, a participat la summituri şi a ţinut conferinţe în cadrul unor think-tankuri prestigioase.

Peste tot a dat asigurări că talibanii sunt gata să facă concesii şi să ajungă la un compromis.

Născut la Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, Zalmay Khalilzad vorbeşte fluent paştună şi dari, cele două limbi principale din Afganistan.

Cariera sa rămâne asociată cu oficiali ai administraţiei George W. Bush de la începutul anilor 2000, de care a fost apropiat, în special cu vicepreşedintele Dick Cheney.

A ocupat diferite funcţii în Departamentul de Stat şi în Pentagon înainte de a fi un ambasador foarte influent al SUA în Afganistan în perioada 2003 – 2005, ocupând apoi aceeaşi poziţie în Irak. Şi-a câştigat o reputaţie de fin negociator, iar din 2007 până în 2009 a fost ambasador la ONU.

Zalmay Khalilzad a criticat modul în care preşedintele democrat Barack Obama a gestionat războiul din Afganistan, în special decizia sa de a retrage trupele americane.

A revenit în prim plan în 2018 în administraţia Trump, fiind numit consilier al apărării naţionale într-un context în care Washingtonul a decis să discute cu talibanii.

Pe 29 februarie 2020, la Doha, SUA au semnat cu talibanii un acord istoric ce prevedea retragerea tuturor soldaţilor străini până pe 1 mai 2021. Talibanii s-au angajat să nu atace SUA şi nici pe aliaţii lor. Alte promisiuni, precum întreruperea legăturilor cu Al-Qaida şi cu alte grupări jihadiste dar şi purtarea de negocieri cu guvernul afgan, rămân neîndeplinite.

Odată ajuns la Casa Albă, preşedintele Joe Biden a confirmat retragerea americană, pe care a amânat-o până pe 31 august. Pe 15 august, talibanii au revenit la putere în Afganistan.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

o oră ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

2 ore ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

2 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

3 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More