Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: szijjarto.peter.officia
SUA au decis să acorde o excepţie de la sancţiunile impuse băncii ruseşti Gazprombank pentru acele plăţi care au legătură cu livrările de gaze, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto într-un mesaj video postat pe social media, transmite Reuters.
La data de 21 noiembrie, SUA au impus noi sancţiuni Gazprombank, ceea ce creează un obstacol pentru cumpărătorii europeni de gaze ruseşti. Anterior, aceşti cumpărători utilizau Gazprombank pentru a face plăţi.
Ungaria, ţară care importă din Rusia aproximativ două treimi din necesarul său de gaze naturale, a cerut SUA să-i acorde o excepţie astfel încât să poată face, în continuare, plăţi prin Gazprombank pentru gazele importate din Rusia.
Sancţiunile americane impuse Gazprombank au creat dificultăţi şi pentru alţi importatori de gaze ruseşti, printre care se numără Turcia şi Slovacia, iar aceştia au solicitat al rândul lor clarificări şi opţiuni pentru a putea face plăţi.
“Astăzi ne-au acordat o excepţie în ceea ce priveşte plăţile pentru gaze care au legătură cu Gazprombank, ceea ce este o veste bună, dar între timp am pus la punct şi o soluţie cu aliaţii noştri regionali, un mod alternativ de plată, care nu încalcă sancţiunile, dar permite plăţile pentru gaze”, a spus Szijjarto într-un mesaj video de la New York.
În schimb, principalul cumpărător de gaze din Slovacia, firma de stat SPP, a anunţat că nu a primit nicio înştiinţare cu privire la o excepţie pentru plata gazelor.
Szijjarto a mai informat că SUA continuă să interzică tranzacţiile financiare via Gazprombank care au legătură cu noile reactoare pe care grupul rus Rosatom le construieşte la centrala nucleară de la Paks din Ungaria, calificând-o drept “o decizie în întregime politică”.
Oficialul ungar a mai spus că aprovizionarea energetică a Ungariei este în siguranţă, dar nu a oferit detalii cu privire la cum se vor face plăţile pentru gazele ruseşti.
Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…
Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…
Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…
Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…
Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…
This website uses cookies.
Read More