International

SUA: FBI a redus personalul unui departament axat pe combaterea terorismului intern

FBI a redus personalul unui departament axat pe combaterea terorismului intern şi a abandonat un instrument folosit pentru a urmări astfel de investigaţii, o schimbare care ar putea submina capacitatea forţelor de ordine de a contracara acţiunile adepţilor supremaţiei albilor şi a extremiştilor anti-guvernamentali, potrivit unor surse familiarizate cu această chestiune, relatează vineri Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor, aceste schimbări sunt un indiciu că investigaţiile privind terorismul intern, care în ultimii ani au implicat în mare parte violenţe alimentate de ideologii de dreapta, s-ar putea să nu se afle printre priorităţile directorului FBI, Kash Patel, un critic al acestui efort.

Unele surse au spus că schimbările vor reduce capacitatea FBI de a monitoriza ameninţările reprezentate de adepţii supremaţiei albilor şi de grupările paramilitare, şi ar putea împiedica capacitatea forţelor de ordine de a împiedica comploturile.

Schimbările au loc în pofida avertismentelor repetate ale oficialilor americani din ultimii ani că extremiştii violenţi din ţară reprezintă unele dintre cele mai semnificative ameninţări la adresa securităţii Statelor Unite.

FBI nu a răspuns direct la întrebările Reuters cu privire la aceste schimbări, dar a spus că este angajat să “protejeze SUA de numeroase ameninţări, inclusiv de terorism, crime violente, trafic de droguri şi atacuri cibernetice”.

“Toată munca noastră se concentrează pe garantarea unor comunităţi mai sigure pentru cetăţenii noştri în fiecare zi”, se arată în comunicat.

Conducerea FBI a transferat recent agenţi şi analişti de informaţii de la Secţia de operaţiuni pentru terorism intern, care sprijină investigaţiile efectuate de angajaţii celor 55 de birouri FBI care fac muncă de teren şi oferă informaţii despre ameninţările interne, potrivit unor surse familiarizate cu aceste schimbări.

Două surse au spus că circa 16 persoane au fost transferate din secţie, care ar avea sute de angajaţi dacă ar avea personal complet. O altă sursă a declarat că importanţi oficiali FBI au discutat despre desfiinţarea sa completă, deşi o decizie finală nu a fost încă anunţată.

FBI a întrerupt, de asemenea, practica de etichetare a investigaţiilor având legătură cu terorismul intern, au spus două dintre aceste surse. Etichetarea a fost un instrument important pentru a ajuta biroul să identifice tendinţele şi să urmărească investigaţii importante din întreaga ţară.

Separat, administraţia Trump a ordonat Forţelor operative comune pentru terorism ale FBI, care investighează ameninţările teroriste interne şi internaţionale, să ajute la eforturile preşedintelui Trump privind combaterea imigraţiei ilegale, potrivit unui memoriu consultat de Reuters.

Foşti oficiali au declarat că nu este ceva neobişnuit ca FBI să redirecţioneze resursele pe baza ameninţărilor în schimbare. Patel a promis anterior că va eficientiza operaţiunile de la sediul FBI din Washington.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

44 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

o oră ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More