International

SUA: Forţele aeriene, condamnate să plătească despăgubiri de 230 de milioane de dolari pentru un atac armat din 2017

Un judecător federal american a dispus luni ca forţele aeriene să le plătească daune de peste 230 de milioane de dolari supravieţuitorilor şi familiilor victimelor unui atac armat care a avut loc în Texas în 2017, pentru că nu au semnalat cazierul judiciar al autorului atentatului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Douăzeci şi şase de persoane au fost ucise şi 22 au fost rănite când Devin Patrick Kelley a deschis focul într-o biserică din Sutherland Springs, în Texas, în noiembrie 2017, în cel mai sângeros atac armat din istoria acestui stat american.

Kelley, un infractor condamnat, avea antecedente de violenţă domestică şi de tulburări ale sănătăţii mintale. După ce a comis atacul, el s-a împuşcat.

Familii ale victimelor şi supravieţuitori au dat în judecată guvernul american, afirmând că acesta ar fi putut să îl împiedice pe atacator să cumpere legal arme de foc.

“Instanţa a concluzionat că guvernul nu a dat dovadă de prudenţă rezonabilă în activitatea sa de a înainta către FBI antecedentele penale ale lui Kelley şi că guvernul este responsabil de 60% din prejudiciile reclamanţilor”, se arată în decizie.

Infractorii condamnaţi nu au în general dreptul de a deţine arme de foc, iar magazinele autorizate trebuie să verifice bazele de date naţionale înainte de a aproba o astfel de vânzare.

Legile privind armele de foc din Texas sunt printre cele mai relaxate din ţară.

Kelley a scăpat de sistemul de verificare a antecedentelor deoarece Forţele Aeriene (US Air Force) în care el a activat nu au semnalat cele două condamnări ale sale pentru violenţă domestică, fapte comise cu cinci ani în urmă.

Purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene, Ann Stefanek, a declarat că armata intenţionează să atace decizia în apel, conform New York Times.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More