International

SUA: Fostul preşedinte Jimmy Carter a împlinit 99 de ani

Fostul preşedinte american şi câştigător al Premiului Nobel pentru Pace Jimmy Carter şi-a sărbătorit duminică cea de-a 99-a aniversare, la câteva luni după ce a început să primească îngrijiri paliative la domiciliu, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Jimmy Carter este cel mai bătrân preşedinte american în viaţă.

Lideri din întreaga lume, celebrităţi şi cetăţeni americani s-au grăbit să transmită urări fostului lider democrat născut pe 1 octombrie 1924.

“Vă admir pentru că aveţi o integritate, o putere de caracter şi o determinare incredibile”, a declarat preşedintele Joe Biden pe reţeaua de socializare X. “Dumnezeu să vă binecuvânteze, la mulţi ani, prietene”.

Casa Albă, pe care Jimmy Carter a ocupat-o din 1977 până în 1981, a instalat cu această ocazie în incinta sa un tort gigantic din carton decorat cu 39 de lumânări, în cinstea celui care a fost cel de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite.

În luna februarie, fundaţia sa caritabilă Carter Center a anunţat că acesta a început să primească îngrijiri paliative la locuinţa din Plains, oraşul său natal din statul Georgia.

Fostul preşedinte a fost văzut la un festival din Plains în week-end-ul de dinainte, alături de soţia sa Rosalynn, care suferă de tulburări neurodegenerative.

Arhitect al acordurilor de la Camp David care au dus, în martie 1979, la semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean, Jimmy Carter ocupă un loc aparte în peisajul politic american, pătat de criza ostaticilor americani din Iran în 1979-1980.

În 1982, după ce a părăsit Casa Albă, a fondat Centrul Carter pentru a promova dezvoltarea, sănătatea şi soluţionarea conflictelor în întreaga lume.

El a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2002, în special pentru “deceniile de eforturi neobosite de a găsi soluţii paşnice la conflictele internaţionale”.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More