International

SUA: Hunter Biden îşi recunoaşte vinovăţia în instanţă, dar judecătorul nu acceptă un acord

Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a compărut miercuri în faţa unei instanţe, declarând că intenţionează să îşi recunoască vinovăţia pentru contravenţii fiscale, în cadrul unui acord cu procuratura care îl exonerează de o acuzaţie mai gravă legată de arme, transmite Reuters, care preia presa din SUA, potrivit Agerpres.

Judecătorul nu a fost însă de acord, exprimându-şi îndoieli cu privire partea din înţelegere referitoare la infracţiunea mai gravă, a scris pe Twitter un reporter Bloomberg, citat de agenţie. CNN afirmă că acordul nu a fost acceptat din cauza investigaţiilor în curs în legătură cu presupuse încălcări ale legii privind înregistrarea agenţilor străini.

Conform cotidianului New York Times şi televiziunii CNN, procurorii susţin că Hunter nu a plătit impozite de peste 100.000 de dolari, datorate pentru venituri de peste 1,5 milioane de dolari obţinute în 2017 şi 2018. El ar putea fi condamnat la până la 18 luni de închisoare, dar experţii judiciari apreciază că eventualitatea este improbabilă în absenţa unor antecedente penale şi după recunoaşterea vinei.

Într-un alt dosar, fiul preşedintelui SUA este acuzat de posesia ilegală a unei arme de foc, în timp ce era dependent de un drog, ceea ce constituie o infracţiune mai gravă. Într-un acord cu procuratura din statul Delaware, Hunter a obţinut scoaterea cauzei respective de pe rolul instanţei înaintea procesului, evitând astfel o condamnare, eventual chiar o pedeapsă cu închisoarea.

În timp ce fiul său are probleme cu justiţia, preşedintele democrat Biden se află în campanie electorală în vederea realegerii. La scrutinul prezidenţial de anul viitor, el s-ar putea confrunta din nou cu republicanul Donald Trump, pe care l-a înfrânt în alegerile din 2020.

Liderul de la Casa Albă nu avea miercuri pe agendă niciun eveniment public, ceea ce elimină riscul ca jurnaliştii să îi adreseze întrebări incomode, menţionează Reuters.

Republicanii l-au acuzat ani de zile pe Hunter Biden că se foloseşte în interes personal de puterea politică a tatălui său, în afaceri din Ucraina şi China. O anchetă a procurorului federal David Weiss din Delaware, numit de Trump, nu a produs însă dovezi în acest sens. Contrar practicii uzuale, Weiss a fost menţinut în funcţie şi după ce Joe Biden a ajuns preşedinte, permiţându-i-se să continue ancheta.

Ştirile despre acordul din iunie cu procuratura au adus noi acuzaţii publice din partea lui Trump şi a aliaţilor acestuia, conform cărora fiul preşedintelui beneficiază de un tratament preferenţial. Fostul preşedinte a susţinut că Hunter a obţinut un acord indulgent “ca o amendă de circulaţie”. Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a respins afirmaţiile respective şi a arătat că Weiss a avut mână liberă să îl ancheteze pe Hunter. Însuşi Weiss a declarat că nu s-a amestecat nimeni în activitatea lui.

Hunter Biden a lucrat ca lobbyist, avocat, consultant, bancher de investiţii şi artist. El a vorbit public despre lupta sa cu dependenţa de droguri, inclusiv cocaină, şi alcool.

View Comments

  • Este incredibil sa vezi cum familia Biden a gestionat aceste acuzatii fetidice, prin intelegerea dintre acestia si Procuratura. Nu numai ca aceasta intelegere il va proteja pe Hunter de o sorti mai grea, dar face un serviciu suveranului american prin scoaterea subiectului in numele lui Joe Biden in timp ce prezidentialele se apropie. Intreaga familie Biden si intreaga administratie Biden merita credit si incurajare in aceasta situatie.

Articole recente

Ministerul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare

Ministrul Finanţelor impune eficientizarea activităţii instituţionale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică şi analize…

8 minute ago

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

45 de minute ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

47 de minute ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

50 de minute ago

Beijingul, iritat de întâlnirea din India între preşedintele ceh şi Dalai Lama

China a exprimat ''opoziţia sa fermă'' faţă de întâlnirea din India dintre preşedintele ceh Petr…

o oră ago

Phenianul respinge ideea unui dialog inter-coreean

Phenianul nu are "niciun motiv" de a relua dialogul diplomatic cu Seulul, a declarat luni…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More