Comunicate de presa

SUA: Hunter Biden pledează vinovat de fraudă fiscală şi deţinere ilegală de armă de foc

Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden şi ţintă recurentă a opoziţiei republicane, şi-a recunoscut vinovăţia în două procese federale care îl vizează, a anunţat marţi procurorul responsabil de caz, potrivit AFP, precizează Agerpres.

El a pledat vinovat într-un caz de fraudă federală fiscală pe venit, a detaliat procurorul David Weiss.

Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, va ajunge la un acord cu procuratura într-un caz de încălcare a legislaţiei asupra armelor de foc, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a culpabilităţii.

I se reproşează că ar fi achiziţionat o armă de foc în 2018 pe vremea când abuza de droguri.

Fostul preşedinte Donald Trump, implicat într-o serie de dosare cu justiţia, a transmis într-o reacţie pe reţeaua sa “Truth Social” că Hunter Biden nu a scăpat decât cu o “amendă” şi a susţinut că sistemul judiciar este “defect”.

Fiul mai mic al preşedintelui american – cel mare, Beau, a decedat în 2015 de un cancer la creier – a descris cu sinceritate problemele sale de dependenţă de droguri într-o carte apărută în primăvara anului 2021.

În volum, Hunter Biden, fost avocat şi om de afaceri devenit artist, dădea asigurări că a renunţat la alcool şi la droguri.

Preşedintele american l-a susţinut întotdeauna public şi s-a declarat chiar “mândru” de el într-o dezbatere aprinsă cu rivalul său republican Donald Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din 2020.

Joe Biden respinge de altfel în bloc acuzaţiile de corupţie ale opoziţiei parlamentare republicane, care îi reproşează lui Hunter Biden că ar fi făcut afaceri dubioase în Ucraina şi în China în timp ce tatăl său era vicepreşedinte.

“Fiul meu nu a făcut nimic rău”, a spus el într-un interviu acordat în luna mai postului de televiziune MSNBC. “Am încredere în el”, adăugase Joe Biden.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

9 minute ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

14 minute ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

19 minute ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

19 minute ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

21 de minute ago

Exerciţii militare: Rusia cere Poloniei să redeschidă graniţa cu Belarus

Rusia a cerut joi Poloniei să îşi reconsidere decizia de a închide graniţa cu Belarus,…

22 de minute ago

This website uses cookies.

Read More