International

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează EFE.

“Inginerilor străini – din orice ţară, între care, desigur, China – nu ar trebui să li se permită NICIODATĂ să întreţină sau să acceseze sistemele Departamentului Apărării”, a scris el pe platforma X, potrivit Agerpres.

Mesajul lui Hegseth a venit ca răspuns la o scrisoare a senatorului republican Tom Cotton, cu o zi înainte, în care acesta îşi exprima îngrijorarea cu privire la un raport care susţine că Microsoft angajează ingineri din China pentru a întreţine sistemele Pentagonului, lucru care, în opinia sa, expune date americane extrem de sensibile unui “inamic străin”.

Potrivit legiuitorului, se presupune că Microsoft se bazează pe cetăţeni americani în calitate de “supervizori digitali” pentru a superviza activitatea inginerilor chinezi pe respectivele sisteme.

Deşi Cotton recunoaşte că organizaţia îndeplineşte cerinţa ca americanii să fie cei care gestionează informaţii sensibile, el avertizează că “supervizori digitali” nu au de obicei pregătirea tehnică sau experienţa necesare pentru a detecta comportamente suspecte.

În scrisoarea sa, Cotton a solicitat o listă până la 31 iulie cu toate companiile care lucrează pentru Departamentul Apărării şi care angajează personal chinez în servicii de mentenanţă sau alte servicii, precum şi o listă a celor care angajează “supervizori digitali” pentru Microsoft sau orice altă firmă.

Cotton, care prezidează Comisia de Informaţii a Senatului şi este, de asemenea, membru al Comisiei pentru Forţele Armate, a solicitat totodată detalii cu privire la instruirea oferită acestor ”supervizori digitali” în identificarea activităţilor suspecte şi recomandări pentru corectarea posibilelor modalităţi de eludare a cerinţelor existente.

“Sunt întru totul de acord. Echipa noastră investighează deja acest lucru cât mai repede posibil”, a comentat Pete Hegseth ca răspuns la această solicitare, în care senatorul a subliniat necesitatea protejării ”împotriva tuturor ameninţărilor” din lanţul militar de aprovizionare cu servicii.

În replică, Microsoft a insistat vineri că se va asigura că angajaţii săi din China nu vor mai oferi asistenţă tehnică pentru sistemele IT ale Pentagonului, potrivit AFP.

“Microsoft şi-a modificat dispozitivul de asistenţă pentru clienţii guvernului SUA pentru a se asigura că nicio echipă de inginerie cu sediul în China nu va oferi asistenţă tehnică pentru serviciile cloud ale Departamentului Apărării şi pentru serviciile conexe”, a declarat Frank Shaw, directorul de comunicare al Microsoft, într-un mesaj postat pe platforma X. AGERPRES/(AS – redactor: Gabriela Ionescu)

Articole recente

Virgil Popescu: Până în trimestrul III al anului 2025, va fi propus un set de măsuri pe termen lung pentru a consolida protecţia sectorului siderurgic al UE

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, afirmă că, potrivit Comisiei Europene, până în…

o oră ago

SN Nuclearelectrica SA a început astăzi lucrările civile de construcție pentru Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă

Nuclearelectrica anunță că Proiectul Retehnologizării Unității 1 avansează semnificativ, în conformitate cu graficul de lucrări…

2 ore ago

ANAF: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand

Inspectorii antifraudă şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit un prejudiciu de peste 90…

3 ore ago

Nazare: Reprezentanții FMI au recunoscut eforturile și angajamentul Guvernului pentru reforme consistente; au salutat măsurile recente

Discuțiile reprezentanților misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Ministerului Finanțelor s-au axat pe evoluția economiei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More