International

SUA impun sancţiuni împotriva procurorului CPI, Karim Khan

Statele Unite au impus, joi, sancţiuni împotriva procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, la o săptămână după un ordin executiv semnat în acest sens de Donald Trump, notează AFP, potrivit Agerpres.

Departamentul american al Trezoreriei a scris într-un comunicat că i-a impus sancţiuni lui Karim Khan în legătură cu ordinul executiv din 6 februarie.

Karim Khan, cetăţean britanic, a iniţiat procedurile care au condus CPI la sfârşitul anului 2024 să emită mandate de arestare contra premierului israelian Benjamin Netanyahu şi fostului său ministru al apărării Yoav Gallant.

Judecătorii instituţiei judiciare au estimat că există “motive rezonabile” pentru a-i suspecta pe cei doi de crime de război şi crime împotriva umanităţii în războiul din Fâşia Gaza, care a urmat atacului fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie 2023.

Textul ordinului executiv semnat de Donald Trump la începutul acestei luni acuză CPI că “s-a angajat în acţiuni ilegale şi fără temei împotriva Americii şi a aliatului nostru apropiat Israelul”, făcând referire, de asemenea, la o anchetă asupra unor presupuse crime de război comise de soldaţi americani în Afganistan. Interzice intrarea în Statele Unite personalului CPI şi familiilor acestora, precum şi oricărei persoane despre care se consideră că a contribuit la lucrările anchetei. Şi prevede îngheţarea activelor lor deţinute în Statele Unite.

Curtea cu sediul la Haga (Ţările de Jos) a condamnat acest ordin menit să “submineze activitatea sa judiciară independentă şi imparţială”.

Nici Statele Unite, nici Israelul nu sunt membri ai CPI, jurisdicţie permanentă însărcinată cu urmărirea şi judecarea persoanelor acuzate de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.

Fondată în 2002, are în prezent 124 de state membre şi a emis doar câteva condamnări de la crearea sa.

În timpul primului mandat al lui Donald Trump, CPI, în special procurorul său de atunci, Fatou Bensouda, a fost ţinta sancţiunilor americane – ridicate de Joe Biden la scurt timp după ce a venit la putere în 2021.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More