International

SUA: Inculparea pentru spionaj a unui om de afaceri care îl acuză de corupţie pe Hunter Biden

Un procuror federal din New York a anunţat luni că a inculpat pentru spionaj în folosul Chinei un bărbat israeliano-american care îl acuză la rândul său pe Hunter Biden, fiul preşedintelui democrat, de corupţie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Gal Luft, 57 de ani, director al unui think tank pe probleme energetice, este acuzat că “a conspirat cu alţii pentru a promova interesele Chinei ca agent” al Beijingului, “fără să se înregistreze ca agent străin, aşa cum prevede legea americană”, se arată într-un comunicat al biroului procurorului federal din districtul sud al New Yorkului, Damian Williams.

Luft este, de asemenea, urmărit penal pentru “trafic de arme”, “încălcarea sancţiunilor împotriva Iranului” şi pentru “declaraţii false agenţilor federali”.

Arestat în Cipru în februarie 2023, el se ascunde după ce a fost eliberat pe cauţiune în aşteptarea extrădării, a precizat Departamentul Justiţiei.

El riscă până la 20 de ani de închisoare pentru cele mai grave acuzaţii.

Gal Luft, care a lucrat în calitate de consilier pentru compania energetică chineză CEFC, controlată de stat, îl acuză de câţiva ani pe fiul cel mai mic al lui Joe Biden, Hunter, că a acceptat cu toată opacitatea milioane de dolari de la această companie.

El susţine, într-o înregistrare video publicată de New York Post pe 5 iulie, că a împărtăşit aceste informaţii cu doi procurori federali americani şi patru agenţi FBI la Bruxelles în martie 2019.

Mai mulţi parlamentari conservatori cer ca Luft să depună mărturie în faţa Congresului.

“Este un martor cheie”, a afirmat duminică senatorul republican Ron Johnson la postul Fox News. “Trebuie să-i oferim imunitate, astfel încât să poată depune mărturie şi să-şi spună povestea”.

“Gal Luft este un martor extrem de credibil privind corupţia familiei Biden”, a scris vineri pe Twitter alesul republican James Comer.

În mai, aleşi republicani dintr-o comisie parlamentară însărcinată cu supervizarea executivului au publicat un raport care susţine că membri ai familiei lui Joe Biden şi asociaţii lor au primit aproape 10 milioane de dolari de la companii străine, în special chineze şi române.

Aceste acuzaţii fac parte dintr-o campanie de lungă durată vizând afacerile controversate ale lui Hunter Biden, fiul cu o viaţă agitată al preşedintelui democrat.

Politicienii conservatori îl acuză că a făcut afaceri dubioase în Ucraina şi China, în timp ce Joe Biden era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017), profitând de legăturile şi de numele tatălui său.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

5 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More