Categories: Fără categorie

SUA instituie sancţiuni care îl vizează pe fiul preşedintelui Nicolas Maduro

SUA au impus vineri sancţiuni financiare împotriva fiului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, a anunţat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat.

Washingtonul îi reproşează fiului liderului din Venezuela, Nicolas “Nicolasito” Ernesto Maduro Guerra, că este “un reprezentant fost sau actual al guvernului” venezuelean, fiind membru al “adunării naţionale constituante ilegitime”, potrivit Agerpres.

La puţin timp după venirea la putere, Nicolas Maduro şi-a numit fiul în fruntea unui Corp al inspectorilor preşedinţiei.

El a fost apoi ales în 2017 membru al adunării constituante “în urma creării frauduloase a acestei adunări care nu serveşte decât la însuşirea puterilor constituţionale ale adunării naţionale legitime şi la întărirea regimului tatălui său”, susţine Departamentul american al Trezoreriei care are în sarcină aplicarea sancţiunilor.

“Regimul Maduro a fost construit pe alegeri frauduloase şi cercul său apropiat trăieşte în luxul produs de profiturile din corupţie, în timp ce poporul suferă”, a declarat Steven Mnuchin, ministrul american de finanţe.

Autorităţile americane afirmă că Adunarea naţională constituantă încearcă “să rescrie constituţia” ţării şi “să-i dizolve instituţiile”, respectiv că aceasta a fost creată prin intermediul unui “procedeu nedemocratic”.

Maduro Guerra, fiul preşedintelui, a fost şi el implicat, potrivit Trezoreriei americane, în eforturile de propagandă şi de cenzură ale regimului şi, împreună cu soţia sa, Celia Flores, a profitat în urma exploatării minelor din Venezuela.

Sancţiunile americane îi îngheaţă toate bunurile şi participaţiile pe care Maduro Guerra le-ar putea avea, direct sau indirect, pe teritoriul american. De asemenea, acestea interzic oricărei entităţi americane sau care tranzitează prin SUA să facă afaceri cu el.

Impunând această serie de restricţii şi sancţiuni financiare, SUA speră să strângă laţul în jurul guvernului preşedintelui Nicolas Maduro şi să-l împingă spre renunţarea la putere.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

2 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

2 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

4 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More