Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Un judecător federal din statul american Virginia a decis că legislaţia federală care blochează vânzarea pistoalelor tinerilor sub 21 de ani încalcă dreptul constituţional al americanilor de a deţine arme de foc, relatează vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Decizia de miercuri judecătorului Robert Payne – numit de fostul preşedinte George H.R. Bush – nu este încă finală şi este de aşteptat să fie contestată de Departamentul Justiţiei. Ea nu va afecta în orice caz cele 19 state ale SUA care au propriile legi ce interzic vânzarea de arme de foc de mici dimensiuni celor sub 21 de ani.
Elliott Harding, avocatul reclamanţilor din acest caz, patru tineri cu vârsta între 18 şi 20 de ani care doreau să-şi cumpere astfel de arme, s-a declarat mulţumit de decizia magistratului.
Legea invalidată de Robert Payne a fost adoptată de Congresul SUA în 1968 pentru a interzice vânzarea de arme de mână tinerilor între 18 şi 21 de ani pe motiv că aceştia comit mai multe crime decât cei cu vârste mai mari. De atunci, tinerii americani îşi pot procura totuşi revolvere şi pistoale în târguri sau prin intermediul părinţilor, dar nu şi în magazinele autorizate la nivel federal, de unde îşi pot cumpăra în schimb orice fel de puşcă, menţionează AFP.
Dreptul de a deţine arme, apărat de numeroşi americani şi promis de “părinţii fondatori” ai SUA în secolul 18, reprezintă o problemă controversată într-o ţară cu un nivel ridicat de violenţă armată, inclusiv numeroase atacuri în masă cu arme de foc.
Doar în acest an s-au înregistrat până acum cel puţin 210 astfel de tragedii, cele mai multe din ultimii şapte ani, potrivit organizaţiei nonprofit Gun Violence Archive, care defineşte un atac armat în masă ca fiind unul soldat cu rănirea sau moartea a cel puţin patru oameni, în afara atacatorului.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More