International

SUA măresc tarifele pentru mărfuri chinezești de 200 de miliarde de dolari, China promite că va lua contramăsuri

Negocierile dintre China şi SUA vor continua şi astăzi  

Președintele Donald Trump a ridicat mizele în conflictul său comercial cu China, în timp ce SUA a majorat tarifele la 25% pentru mărfuri chinezești de 200 de miliarde de dolari, potrivit CNBC.

Departamentul de Comerț al Chinei a declarat imediat că va lua contramăsuri împotriva mișcării americane. Nu a anunțat care ar fi răspunsul său, dar a spus că “regretă profund” întorsătura evenimentelor.

Analiştii au sperat că o rezoluție ar putea fi adoptată de cele două părți înainte de termenul limită pentru majorarea tarifelor, dar nici o înțelegere nu s-a concretizat, conform CNBC. Negocierile între cele două economii vor continua vineri.

“În seara aceasta, (reprezentantul comerțului american Robert Lighthizer) și (secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin), s-au întâlnit cu președintele Trump pentru a discuta despre negocierile comerciale cu China. Cei doi au avut apoi o cină de lucru de 90 de minute cu vicepremierul chinez Liu He și au convenit că vor continua discuțiile mâine dimineață”, a declarat, joi seara, Judd Deere, secretar de presă al Casei Albe.

În lipsa unei acțiuni din partea administrației Trump pentru a anula creșterea tarifelor înainte de expirarea termenului limită, Serviciul Vamal și Protecție a Frontierelor din SUA a impus noua taxă de 25%  asupra încărcăturilor care părăsesc China după ora 12:01 AM EDT (0401 GMT) vineri.

Bunuri din cele peste 5.700 de categorii de produse care au părăsit porturile și aeroporturile chinezești înainte de miezul nopții vor face obiectul taxei inițiale de 10%, a spus purtătoarea de cuvânt a CBP.

Cel mai mare sector de import din China afectat de majorarea taxei este categoria de modemuri de internet, routere și alte dispozitive de transmisie de date, în valoare de 20 de miliarde de dolari, urmat de plăcile de circuite imprimate în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari, utilizate într-o gamă largă de produse fabricate în S.U.A.

Mobilă, produse de iluminat, piese auto, aspiratoare și materiale de construcție sunt, de asemenea, pe lista produselor care fac obiectul taxelor mărite.

Gary Shapiro, directorul executiv al Asociației pentru Tehnologia Consumatorilor, a declarat că tarifele vor fi plătite de consumatorii și întreprinderile americane, nu de China, după cum a afirmat Trump.

“Industria noastră susține mai mult de 18 milioane de locuri de muncă din SUA – dar majorarea tarifelor va fi dezastruoasă”, a declarat Shapiro într-o declarație.

“Tarifele deja existente au costat sectorul tehnologic american cu aproximativ 1 miliard de dolari mai mult pe lună din octombrie. Aceasta poate fi viața sau moartea pentru întreprinderile mici și întreprinderile care nu pot absorbi costurile suplimentare”.

Mișcarea riscă să declanşeze un război comercial care a speriat investitorii și care a ridicat temeri legate de daunele economice globale.

 

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

o oră ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

o oră ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

o oră ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

o oră ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More