Update articol:

SUA: Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, critică acordul cu Guatemala privind migraţia

Nancy Pelosi

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, şi-a exprimat vineri îndoielile privind eficienţa statutului de “ţară terţă sigură” pe care îl prevede acordul privind dreptul de azil încheiat la sfârşitul lui iulie între SUA şi Guatemala, cu prilejul unei vizite în El Salvador, relatează AFP.

“Nu sunt personal convinsă de eficienţa statutului de ‘ţară terţă sigură’, nu cred că este o soluţie” pentru rezolvarea problemelor cu imigraţia din SUA, a declarat aleasa democrată, unul dintre principalii oponenţi ai preşedintelui Donald Trump privind politica referitoare la migraţie.

Lidera democraţilor, aflată în fruntea unei delegaţii de 14 membri ai Congresului în vizită în America centrală, a reamintit că a întrebat în ajun autorităţile din Guatemala despre “termenii” acordului privind dreptul de azil încheiat între SUA şi Guatemala.

Acest acord face din ţara cu cea mai mare populaţie din America centrală o “ţară terţă sigură” în care migranţii care vor să se deplaseze în SUA trebuie să efectueze demersurile de solicitare a azilului.

Joi, Nancy Pelosi a calificat drept “scandaloasă” şi “inumană” situaţia miilor de migranţi de la frontiera dintre Mexic şi SUA, în cadrul unei conferinţe de presă din Guatemala.

Semnarea pactului privind migraţia a provocat un val de indignare în Venezuela. Opozanţii şi ONG-urile au afirmat că această ţară, în care 60% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, va fi incapabilă să-i găzduiască în condiţii demne pe migranţii care încearcă să ajungă în SUA, aşa cum prevede acordul, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie