Update articol:

SUA: O agenţie specializată în dezinformarea străină, închisă din lipsă de fonduri

SUA sursa Pixabay

Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat de republicani şi de Elon Musk, a fost închis după o decizie a Congresului de a-i tăia finanţarea, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Odată cu închiderea Global Engagement Center (GEC), după opt ani de existenţă, ministerul american de externe îşi pierde singura agenţie care urmărea şi contracara dezinformarea produsă de ţări rivale ale Statelor Unite, precum China şi Rusia.

Ghilotina pentru acest organism, dotat cu un buget de 61 de milioane de dolari şi aproximativ 120 de persoane angajate, a căzut când măsura de prelungire a finanţării sale a fost abandonată în ultima versiune a textului legislativ care a făcut posibilă evitarea paraliziei bugetare a statului federal săptămâna trecută.

GEC era de multă vreme în vizorul parlamentarilor republicani, majoritari în Camera Reprezentanţilor, care l-au acuzat de cenzură şi de supraveghere a americanilor.

Anul trecut, Elon Musk, devenit între timp principalul susţinător al lui Donald Trump, a asigurat că GEC reprezintă “o ameninţare pentru democraţia americană”.

Cel mai bogat om din lume, numit de Donald Trump co-responsabil al unei comisii pentru “eficienţa guvernamentală” al cărei scop declarat este de a face reduceri drastice în bugetul federal, a acuzat agenţia că este “cel mai rău agent al cenzurii guvernamentale şi instrumentalizării media”.

Conducerea GEC a respins întotdeauna aceste afirmaţii, considerând că munca sa este crucială pentru combaterea campaniilor de interferenţă străină pe teritoriul american.

În iunie, şeful GEC, James Rubin, a anunţat lansarea unei organism multinaţional cu sediul la Varşovia pentru a contracara dezinformarea rusă privind războiul din Ucraina.

Anul trecut, această agenţie a avertizat într-un raport că China cheltuie miliarde de dolari pentru a disemina dezinformarea şi a “reduce semnificativ” libertatea de exprimare în întreaga lume.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/02/2026)

Renuntare la numire in functia de Director Guvernanta Corporativa

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025