International

SUA: O banală greşeală de scriere a dus la redirecţionarea către Mali a milioane de e-mailuri adresate angajaţilor Pentagonului

O banală greşeală de scriere a făcut ca, în ultimii ani, milioane de e-mailuri care aveau ca destinatari angajaţi ai Pentagonului să fie trimise către conturi din Mali, a anunţat luni Departamentul Apărării din SUA, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Eroarea s-a produs atunci când e-mailurile destinate conturilor .mil, adresa conturilor militare americane, au fost trimise către conturi .ml din Mali, ţară aliată politic şi militar cu Rusia.

Pentagonul a transmis luni într-o declaraţie că este la curent cu ceea ce s-a întâmplat şi că ia “în serios” toate dezvăluirile neautorizate de informaţii de securitate naţională sau neclasificate.

În aceeaşi notă, Pentagonul a adăugat că a introdus politici, instruire şi controale tehnice pentru a garanta că e-mailurile din domeniul .mil nu mai ajung la domenii incorecte.

“Deşi nu este posibilă implementarea controalelor tehnice care să împiedice utilizarea de către angajaţi a conturilor de e-mail personale pentru a-şi desfăşura activităţile guvernamentale, Departamentul continuă să ofere instruire şi îndrumare personalului”, se mai menţionează în nota Pentagonului.

Purtătorul de cuvânt adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh, a precizat într-o conferinţă de presă că niciunul dintre e-mailurile care au ajuns la aceste conturi din Mali nu a plecat dintr-un cont oficial al armatei SUA.

Dacă un e-mail este trimis, în urma unei greşeli de scriere, către un cont cu terminaţia .ml în loc de .mil, acel mesaj este returnat, a menţionat Singh.

“Niciunul dintre e-mailurile despre care am informat nu provine dintr-un cont al Departamentului Apărării”, a insistat purtătorul de cuvânt adjunct, adăugând că personalul Departamentului Apărării este “întotdeauna” îndemnat să nu-şi folosească conturile personale pentru corespondenţa oficială.

Potrivit CNN, unul dintre aceste mesaje conţinea numerele camerelor în care urmau să se cazeze şeful de stat major al armatei, generalul James McConville, şi anturajul său într-o deplasare pe care au făcut-o în Indonezia în luna mai.

Articole recente

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

16 minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

2 ore ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

2 ore ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

2 ore ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More