Categories: Fără categorie

SUA: O comisie de experţi recomandă autorizarea vaccinului Johnson & Johnson

Un comitet de experţi a recomandat în unanimitate vineri autorizarea de urgenţă în Statele Unite a vaccinului cu doză unică al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 18 ani, notează AFP, potrivit Agerpres.

Avizul acestui comitet, alcătuit în principal din oameni de ştiinţă independenţi, este consultativ, dar vine în sprijinul autorizării probabile a vaccinului de către autorităţile sanitare americane, aşteptată în curând.

Aceasta va fi emisă de Agenţia americană pentru medicamente (FDA). Pentru Pfizer şi Moderna, autorizaţia a fost acordată a doua zi după emiterea avizului favorabil al comitetului.

Milioane de doze sunt pregătite pentru a fi distribuite în toată ţara cu începere de săptămâna viitoare.

Grupul de experţi a estimat, în cursul unui vot, că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile utilizării acestuia.

Ei s-au pronunţat după o zi de discuţii transmise în direct pe internet şi după ce au studiat în detaliu datele testelor clinice.

“Suntem într-o cursă împotriva noilor mutaţii”, a comentat unul dintre ei, doctorul Jay Portnoy, pentru a-şi justifica decizia.

Vaccinul Johnson & Johnson, a cărui injectare a început deja în Africa de Sud, este aşteptat mai ales deoarece se administrează doar într-o singură doză.

Prezintă, de asemenea, are un alt avantaj logistic: poate fi depozitat la temperatura frigiderului, ceea ce va facilita considerabil distribuţia acestuia.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

o oră ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

o oră ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

o oră ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

2 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More