Securitate cibernetica

SUA: O parte a răscumpărării plătite hackerilor de Colonial Pipeline a fost recuperată

Autorităţile americane au anunţat luni că au recuperat 2,3 milioane de dolari din răscumpărarea plătită unor hackeri de către grupul Colonial Pipeline după un atac cibernetic care i-a paralizat imensa reţea de oleoducte, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Departamentul Justiţiei a localizat şi a recuperat majoritatea răscumpărării pe care Colonial a plătit-o DarkSide luna trecută”, a declarat procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco, într-o conferinţă de presă, referindu-se la reţeaua criminală acuzată că se află la originea acestei operaţiuni de extorcare.

La 7 mai, aceşti hackeri care, potrivit autorităţilor americane, au sediul în Rusia, au exploatat o breşă în securitatea reţelelor grupului Colonial, care transportă 45% din carburanţii consumaţi pe coasta de est a Statelor Unite.

Ei au folosit un “ransomware”, un program care criptează sistemele informatice şi solicită răscumpărare pentru a le debloca. Colonial a fost forţat să-şi suspende operaţiunile de-a lungul celor aproximativ 8.800 de kilometri de oleoducte care merg din Texas până în apropiere de New York.

Atacul a antrenat o mişcare de panică şi un asalt asupra pompelor, însoţită de penurii de benzină localizate şi a subliniat vulnerabilitatea infrastructurii americane la astfel de atacuri.

Pentru a relua distribuirea benzinei cât mai repede posibil, directorul general al Colonial Pipeline, Joseph Blount, a autorizat plata unei răscumpărări în criptomonede, 75 de bitcoin, pentru o sumă estimată la 4,4 milioane de dolari.

El a explicat într-un comunicat că “rapid şi discret” a prevenit poliţia federală care a putut lua urma transferurilor financiare consecutive.

Înarmaţi cu un mandat semnat de un judecător din California, anchetatorii au reuşit să confişte luni 63,7 bitcoin. Aceştia fuseseră transferaţi la o adresă specifică pentru care FBI avea “cheia privată”, echivalentul unei parole, a declarat Departamentul Justiţiei într-un comunicat.

Cursul criptomonedei s-a prăbuşit recent, astfel încât suma recuperată este de doar 2,3 milioane de dolari.

Această operaţiune reprezintă, totuşi, un succes pentru autorităţile americane, deoarece este foarte rar ca răscumpărările plătite de companii să fie recuperate, mai scrie AFP.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

3 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

3 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

3 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

3 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More