International

SUA oferă recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii asupra finanţatorilor Hamas

Statele Unite oferă până la 10 milioane de dolari pentru informaţii asupra a cinci finanţatori ai Hamas sau despre orice ar putea duce la perturbarea mecanismelor financiare ale grupării militante palestiniene, a anunţat vineri Departamentul de Stat, citat de Reuters.

Oferta de recompensă urmează după patru runde de sancţiuni americane impuse Hamas în urma incursiunii mortale a grupării în Israel la 7 octombrie, în timpul căreia Israelul spune că au fost ucise 1.200 de persoane. Represaliile militare ulterioare ale Israelului în Gaza au ucis 22.600 de persoane, spun oficiali locali din domeniul sănătăţii, şi au lăsat o mare parte din enclavă în ruine, informează Agerpres.

Cei cinci vizaţi sunt Abdelbasit Hamza Elhassan Khair, Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb, Walid Mohammed Mustafa Jadallah şi Muhammad Ahmad ‘Abd Al-Dayim Nasrallah, care au fost desemnaţi anterior terorişti globali de către Statele Unite, a declarat departamentul într-un comunicat.

Primul finanţator, cunoscut ca Hamza, are sediul în Sudan, a gestionat numeroase companii în portofoliul de investiţii al Hamas şi a fost implicat în transferul a aproape 20 de milioane de dolari către Hamas, a spus departamentul. El are legături cu preşedintele sudanez Omar Bashir şi grupuri islamiste ce subminează stabilitatea în Sudan, potrivit Departamentului de Stat.

Trei dintre agenţii Hamas citaţi – Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb şi Walid Mohammed Mustafa Jadallah – fac parte din reţeaua de investiţii a grupării în Turcia, a declarat departamentul.

Nasrallah are legături strânse cu entităţi iraniene şi a fost implicat în transferul a zeci de milioane de dolari către Hamas, inclusiv aripa sa militară. Departamentul a declarat în octombrie că el îşi are sediul în Qatar.

Recompensele vor fi oferite pentru informaţii despre orice sursă de venit pentru Hamas, donatori importanţi, instituţii financiare care facilitează tranzacţiile pentru Hamas, companii-paravan care achiziţionează tehnologie cu dublă utilizare pentru grupare şi scheme infracţionale de care beneficiază Hamas, a adăugat Departamentul de Stat

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

14 minute ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

22 de minute ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

32 de minute ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

34 de minute ago

This website uses cookies.

Read More