Justitie

SUA: Patru agenţi iranieni au planificat răpirea unei jurnaliste la New York, potrivit FBI

Justiţia americană a anunţat marţi că a pus sub acuzare patru “agenţi ai serviciului iranian de informaţii” pentru că au planificat răpirea unei jurnaliste de origine iraniană din Statele Unite, militanta anti-voal Masih Alinejad părând să confirme că ea era ţinta, notează AFP, potrivit Agerpres.

Cei patru indivizi căutau din “iunie 2020” să răpească “o scriitoare şi jurnalistă care a scos în evidenţă încălcările drepturilor omului comise de guvernul iranian”, a făcut cunoscut Departamentul de Justiţie al SUA într-un comunicat.

Ei plănuiseră “să ducă victima cu forţa în Iran, unde soarta (sa) ar fi fost incertă în cel mai bun caz”, a precizat procurorul Audrey Strauss.

Suspecţii “au utilizat serviciile unor detectivi privaţi pentru a monitoriza, fotografia şi filma” victima şi rudele sale, “în mai multe rânduri” între 2020 şi 2021, potrivit ministerului.

Agenţii au căutat o modalitate de a transporta jurnalista în afara Statelor Unite, unul dintre ei informându-se în special despre vedete rapide care oferă “evacuare marină autonomă” de la New York, precum şi despre o călătorie pe mare între New York şi Venezuela, ţară care întreţine “relaţii amicale cu Iranul”.

Masih Alinejad este o militantă feministă la originea mişcării anti-voal din Iran, ţară pe care a părăsit-o între timp.

Din Statele Unite, unde s-a stabilit, ea critică regimul iranian şi politica sa şi a primit sprijinul unor vedete ca Meryl Streep, care i s-a alăturat pe scenă la o conferinţă despre drepturile femeii, în 2016.

“În ochii regimului iranian, orice femeie care luptă pentru drepturile sale fundamentale este o criminală”, a spus ea în aprilie anul trecut într-un mesaj video adresat parlamentului suedez.

Nefiind menţionată în comunicat, ea a părut să confirme că a fost ţinta acestui proiect, răspunzând cu un “mulţumesc” la un mesaj pe Twitter referitor la inculpările anunţate.

Această reţea, descoperită de FBI, viza şi alte victime care trăiau mai ales “în Canada, în Marea Britanie şi în Emiratele Arabe Unite”, împotriva cărora au încercat să desfăşoare aceleaşi mijloace de supraveghere, potrivit procurorilor.

Cei patru agenţi sunt Alireza Shavaroghi Farahani, Mahmoud Khazein, Kiya Sadeghi şi Omid Noori.

Un al cincilea iranian care locuieşte în California, Niloufar Bahadorifar, este suspectat că a participat la finanţarea acestui proiect.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

56 de minute ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

o oră ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

5 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

5 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

5 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More