International

SUA prelungesc programul de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate

Senatul SUA a aprobat sâmbătă prelungirea unui program de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate, utilizat pe scară largă de serviciile de informaţii americane, dar criticat de organizaţiile pentru libertăţi civile, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Casa Albă a salutat într-un comunicat extinderea programului, “unul dintre cele mai importante instrumente ale SUA de colectare a informaţiilor”, şi a anunţat că preşedintele Joe Biden va promulga “rapid” textul.

Proiectul de lege în cauză, secţiunea 702 din Legea privind supravegherea în străinătate (FISA), permite agenţiilor de informaţii americane să desfăşoare programe de supraveghere electronică sau telefonică fără a solicita neapărat un mandat judiciar.

Programul vizează în special persoanele non-americane din străinătate, inclusiv prin consultarea corespondenţei electronice.

Textul de lege a fost puternic denunţat de organizaţiile care apără viaţa privată şi libertăţile.

Acesta a fost adoptat în urmă cu o săptămână în Camera Reprezentanţilor, dar reînnoirea sa a făcut obiectul unor dezbateri aprinse.

Fostul preşedinte Donald Trump, care vrea să-l înlăture pe Joe Biden de la Casa Albă, a intervenit în dezbatere săptămâna trecută, cerându-le aleşilor să “omoare FISA”.

Programul “a fost folosit împotriva mea şi a multor altora. Mi-au spionat echipa de campanie!,”, a susţinut el, fără a furniza dovezi, pe reţeaua sa Truth Social.

La mijlocul lunii decembrie, un înalt oficial de la Casa Albă a cerut prelungirea programului, spunând că, “prin ceea ce se întâmplă în Israel, prin ceea ce se întâmplă în Ucraina, prin ameninţarea reprezentată de China, prin ceea ce se întâmplă cu infrastructura noastră strategică, prin atacurile cibernetice, ar fi un moment foarte prost să depunem armele unilateral”.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

8 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

9 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More