Politica

SUA: Preşedintele Biden a decis revenirea SUA în Acordul de la Paris

Preşedintele american Joe Biden a semnat miercuri, la doar câteva ore după preluarea funcţiei, 15 ordine executive, printre care pe cel vizând revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, informează Reuters şi AFP.

“Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum”, a declarat Biden din Biroul Oval.

Preşedintele democrat a promis în campania electorală că va readuce SUA în acord din chiar prima zi în care va ajunge la Casa Albă.

Fostul preşedinte Trump a notificat ONU asupra intenţiei SUA de a părăsi acordul în 2019, decizie care a devenit oficială în noiembrie 2020.

Un alt ordine vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar autorizat de preşedintele Donald Trump.

Noul lider de la Casa Albă a mai semnat ordine în domenii precum gestionarea pandemiei noului coronavirus şi inegalitatea rasială.

O altă decizie va pune capăt interdicţiei de călătorie instituite de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.

Biden a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat imigranţilor copii.

Noul preşedinte a dispus, de asemenea, purtarea măştilor de protecţie şi respectarea distanţării sociale în toate clădirile federale şi pe toate terenurile federale şi a pus capăt unei declaraţii naţionale de urgenţă care a constituit baza pentru realocarea unor fonduri federale în vederea construirii unui zid de-a lungul frontierei SUA-Mexic, potrivit Agerpres.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

36 de minute ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

40 de minute ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

46 de minute ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

46 de minute ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

47 de minute ago

Exerciţii militare: Rusia cere Poloniei să redeschidă graniţa cu Belarus

Rusia a cerut joi Poloniei să îşi reconsidere decizia de a închide graniţa cu Belarus,…

49 de minute ago

This website uses cookies.

Read More