International

SUA: Preşedintele Biden a promulgat legea bugetului federal în valoare de 1,7 trilioane de dolari

Preşedintele american Joe Biden a semnat joi proiectul de lege al bugetului federal în valoare totală de 1,7 trilioane de dolari, care include 45 de miliarde pentru Ucraina, informează vineri AFP.

Preşedintele Biden, aflat în vacanţă în Insulele Virgine Americane, a postat pe Twitter o fotografie în care semnează documentul care urmează să finanţeze funcţionarea statului federal american – forţele de ordine, diplomaţia, forţele armate sau politica economică -, până în septembrie 2023, potrivit Agerpres.


“(Legea) va investi în cercetare medicală, securitate, îngrijire medicală pentru veterani”, ajutoare după dezastre naturale sau programe de combatere a violenţei împotriva femeilor şi “ajutor crucial pentru Ucraina”, a adăugat preşedintele SUA.

Legea a primit sprijin din partea unor republicani asigurând o trecere uşoară şi oferindu-i lui Joe Biden un succes legislativ în contextul în care cel de-al doilea an al său la Casa Albă se apropie de sfârşit şi trebuie să reflecteze asupra posibilităţii de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024.

Ea include o modificare a unei legi datând din secolul al XIX-lea menită să menţioneze că vicepreşedintele SUA nu poate interveni direct în certificarea rezultatelor electorale. Fostul preşedintele Donald Trump s-a folosit de ambiguităţile vechiului text pentru a sugera că Mike Pence, vicepreşedintele său, ar fi putut opri venirea la putere a lui Joe Biden după o victorie pe care republicanul nu a vrut să o recunoască, unul din elementele care a dus la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

3 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

3 ore ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

4 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More