International

SUA: Preşedintele Biden îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ajutorul acordat Ucrainei

Criza politică de la Washington ar putea ameninţa ajutorul american pentru Ucraina, a sugerat pentru prima dată preşedintele american Joe Biden, promiţând miercuri un “discurs major” despre importanţa “extremă” a sprijinului militar şi financiar pentru Kiev, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Congresul american, format din Senat cu majoritate democrată şi Camera Reprezentanţilor controlată de republicani, are la dispoziţie aproximativ o lună şi jumătate pentru a adopta un buget anual ce trebuie să includă noi fonduri din care Casa Albă să finanţeze sprijinul destinat Kievului.

Preşedinţia americană estimează la 24 de miliarde de dolari suma necesară pentru a continua sprijinirea efortului de război ucrainean. Însă liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a fost demis din funcţie marţi din cauza unei revolte a aleşilor din aripa dreaptă a propriului său partid care s-au opus eliberării acestor fonduri pentru Ucraina.

Întrebat miercuri despre impactul demiterii lui Kevin McCarthy asupra ajutorului pentru Kiev, preşedintele Biden a răspuns reporterilor:”Mă îngrijorează”.”Dar ştiu că există o majoritate de oficiali aleşi în Camera Reprezentanţilor şi în Senat, în ambele partide, care au spus că sprijină finanţarea ajutorului pentru Ucraina”, a adăugat preşedintele american, care urmează să fie informat joi pe acest dosar de către cei mai apropiaţi consilieri ai săi în domeniul securităţii naţionale, inclusiv noul şef de Stat Major.

Fără a repeta asigurările obişnuite, conform cărora SUA vor continua să susţină Kievul “atât timp cât va fi necesar”, preşedintele american a subliniat, în schimb, că este “în interesul (SUA) ca “Ucraina să reuşească” în faţa invaziei Rusiei. “Este extrem de important pentru SUA şi aliaţii noştri să ne respectăm promisiunile”, a repetat Joe Biden, conştient de riscul oboselii, nu numai în Congres, ci, în general, în rândul opiniei publice americane.

Preşedintele democrat nu a dorit să spună cât timp ar putea SUA să continue să furnizeze asistenţă militară şi financiară dacă Congresul nu va adopta noi fonduri. El a indicat doar că Washingtonul are mijloacele pentru a finanţa “următoarea tranşă” de ajutor şi a sugerat că există “alte modalităţi” de a găsi fonduri, fără a oferi detalii suplimentare.

“Am reunit peste 50 de naţiuni (…) pentru a sprijini Ucraina. Noi am organizat asta”, a argumentat din nou preşedintele american miercuri.

Marţi, Joe Biden a discutat cu liderii mai multor ţări aliate pentru a încerca să îi liniştească, inclusiv cu cancelarul german Olaf Scholz, care s-a declarat “convins” că sprijinul SUA va continua.

Confruntat cu situaţia de criză din Congres, preşedintele Biden a declarat că nu crede că “ar trebui să lăsăm jocuri politice mărunte să stea în calea” angajamentului american faţă de Ucraina.

Institutul Kiel pentru Economie Mondială, un institut german care urmăreşte ajutorul acordat Ucrainei, a cifrat ajutorul american pentru Ucraina la puţin sub 75 de miliarde de dolari, dintre care peste 42 de miliarde de dolari ca asistenţă militară, prin livrarea de echipamente.

Articole recente

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 minute ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

35 de minute ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

46 de minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

55 de minute ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

o oră ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More