International

SUA: Preşedintele Biden l-a numit pe Jack Lew ambasador în Israel

Preşedintele Joe Biden l-a numit în funcţia de ambasador al SUA în Israel pe Jack Lew, fost secretar al Trezoreriei în timpul preşedintelui Barack Obama, a anunţat marţi Casa Albă, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

După ce va fi confirmat prin vot de Senat, Jack Lew îi va succeda în acest post cheie lui Tom Nides, în contextul în care relaţiile între SUA şi Israel s-au deteriorat după revenirea la putere a premierului israelian Benjamin Netanyahu în decembrie anul trecut.

Evreu ortodox, Jacob (‘Jack’) Lew, în vârstă de 68 de ani şi licenţiat al Universităţii Harvard, a ocupat funcţia de secretar al Trezoreriei în perioada 2013 – 2017.

Între 1998 şi 2001, în mandatul preşedintelui Bill Clinton, Lew a condus Biroul de management şi buget.

Atât în administraţia Clinton, cât şi în administraţia Obama, Jack Lew a făcut parte din Consiliul pentru Securitate Naţională al SUA.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

43 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More