International

SUA: Preşedintele Biden s-a întâlnit cu văduva şi cu fiica opozantului rus decedat Aleksei Navalnîi

Preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit joi, la San Francisco, cu văduva Yulia şi cu fiica Dasha ale opozantului rus Aleksei Navalnîi, care a murit în închisoare, a anunţat Casa Albă într-un comunicat de presă citat de France Presse, potrivit Agerpres.

În cadrul acestei întâlniri, care a fost ţinută departe de ochii presă, preşedintele american “şi-a exprimat sincerele condoleanţe”.

Joe Biden, care se afla în campanie electorală în California încă de marţi, le-a transmis, de asemenea,”admiraţia sa pentru curajul extraordinar” al opozantului rus, precum şi pentru “lupta sa împotriva corupţiei şi pentru o Rusie liberă şi democratică”.

Dasha Navalnîia este studentă la Universitatea Stanford din California.

Preşedintele democrat a dat asigurări că activitatea lui Aleksei Navalnîi “va continua prin intermediul celor care, în Rusia şi în întreaga lume, îl plâng şi luptă pentru libertate, democraţie şi drepturile omului”, potrivit comunicatului de presă al Casei Albe.

Joe Biden a repetat că SUA vor anunţa vineri noi sancţiuni “majore” împotriva Rusiei ca răspuns la decesul opozantului rus, dar şi pentru a marca doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina.

Mama lui Aleksei Navalnîi “trebuie să poată recupera cadavrul fiului său şi să îi aducă tributul corespunzător”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe.”Ruşii trebuie să îi dea înapoi fiul”, a insistat John Kirby.

Potrivit administraţiei penitenciarelor ruse, Aleksei Navalnîi a murit pe 16 februarie în colonia penitenciară nr. 3 din oraşul Harp, închisoare de înaltă securitate în care era deţinut de la sfârşitul anului 2023 şi unde ispăşeşte o pedeapsă de 19 ani pentru extremism. După ce a supravieţuit în mod miraculos unei otrăviri în august 2020 şi apoi a fost tratat în Germania, Aleksei Navalnîi, devenit popular datorită investigaţiilor sale asupra corupţiei guvernamentale, a ales să se întoarcă în Rusia în ianuarie 2021. A fost imediat arestat şi condamnat succesiv la pedepse din ce în ce mai dure, în condiţii de detenţie din ce în ce mai grele, şi a fost adesea închis în frigul unei celule de izolare.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

4 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

4 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

4 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

5 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

5 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More