Categories: Fără categorie

SUA: Preşedintele Trump a anunţat începerea eliminării tratamentului preferenţial acordat Hong Kong-ului

Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Casa Albă, că Statele Unite vor începe procesul de revocare a tratamentului preferenţial de care beneficiază Hong Kong-ul, informează AFP şi Reuters.

“Vom acţiona pentru a revoca tratamentul preferenţial pentru Hong Kong” a declarat preşedintele american, adăugând că SUA vor impune, de asemenea, sancţiuni persoanelor considerate responsabile de îngrădirea autonomiei insulei.

“Hong Kong-ul nu mai este suficient de autonom pentru a justifica tratamentul special pe care l-am acordat teritoriului după retrocedarea sa” Chinei de către Marea Britanie, a mai spus preşedintele american. În consecinţă “cer administraţiei mele să lanseze procesul de încetare a scutirilor care au permis Hong Kong-ului să aibă parte de un tratament diferit şi special. Aceasta va afecta totalitatea acordurilor (cu Hong Kong-ul), de la tratatul nostru de extrădare până la controlul exporturilor de tehnologie cu utilizare dublă sau multiplă, cu puţine excepţii”, precum şi tratamentul acordat insulei ca teritoriu vamal separat de China continentală, a precizat Donald Trump, potrivit Agerpres.

În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, preşedintele Trump a apreciat că legislaţia privind securitatea naţională adoptată de Beijing la adresa Hong Kong-ului reprezintă “o tragedie” pentru întreaga lume. “Acţiunea guvernului chinez împotriva Hong Kong-ului este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri care reduc statutul deţinut de mult timp şi cu mândrie de oraş. Este o tragedie pentru locuitorii din Hong Kong, din China şi efectiv pentru locuitorii lumii”, a declarat Trump.

Preşedintele SUA a mai adăugat că Beijingul “nu şi-a respectat promisiunea făcută lumii de a asigura autonomia Hong Kong-ului”. 

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More