Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a respins marţi seară pachetul de stimulare a economiei în valoare de 900 de miliarde de dolari adoptat de Congres, numindu-l “o ruşine” şi solicitând în special creşterea cuantumului în cazul cecurilor destinate familiilor, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Îi cer Congresului să amendeze acest proiect de lege şi să mărească ridicol de scăzută sumă de 600 de dolari la 2.000 sau 4.000 de dolari pentru un cuplu. De asemenea, cer Congresului să scape de elementele inutile şi costisitoare ale acestei legi”, a cerut Donald Trump într-o înregistrare video postată pe Twitter.
Planul adoptat luni seara de congresmenii americani după luni de blocaj nu poate intra în vigoare fără semnătura preşedintelui.
Cu toate acestea, fără să spună în mod explicit că nu îl va semna, miliardarul american solicită să i se trimită un proiect de lege amendat în mod “adecvat”, altfel i-ar putea reveni “următoarei administraţii” sarcina de a adopta un plan de susţinere economică.
Pe lângă trimiterea de cecuri familiilor celor mai vulnerabile, într-un cuantum considerat insuficient de Donald Trump, planul adoptat luni de Congres prevede în special acordarea de asistenţă financiară întreprinderilor mici şi şcolilor, suplimentarea ajutoarelor de şomaj cu 300 de dolari pe săptămână, precum şi o sumă destinată distribuirii echitabile a vaccinurilor anti-COVID-19.
Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…
Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…
Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…
Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…
Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…
This website uses cookies.
Read More