Update articol:

SUA: Prețurile de consum cresc cu 5% în luna mai, cel mai rapid ritm din vara anului 2008

Prețurile de consum pentru luna mai s-au accelerat în cel mai rapid ritm din ultimii 13 ani, pe măsură ce presiunile inflației au continuat să crească în economia SUA, a informat joi Departamentul Muncii.

Indicele prețurilor de consum, care reprezintă un coș care include produse alimentare, energie, preţurile caselor și vânzările de bunuri, a crescut cu 5% față de acum un an. Economiștii chestionați de Dow Jones se așteptau la o creştere  de 4,7%.

Cifra reprezintă cea mai mare creştere a IPC de la creșterea de 5,3% din august 2008,  chiar înainte de criza financiară.

Oficialii FED consideră că actuala creștere se datorează factorilor temporari care se vor diminua odată cu trecerea timpului. Astfel, accelerarea inflației nu va avea niciun impact asupra politicii monetare. Președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat în repetate rânduri că inflația mai mare va fi tranzitorie. Banca centrală americană și-a redus rata dobânzii la aproape zero, anul trecut, și pompează bani în economie prin achiziții lunare de obligațiuni.

Numărul americanilor care au depus cereri noi pentru ajutoare de șomaj a scăzut săptămâna trecută la cel mai redus nivel din aproape 15 luni. Cererile inițiale pentru ajutoare de șomaj de stat au totalizat 376.000 ajustate sezonier pentru săptămâna încheiată pe 5 iunie, comparativ cu 385.000 săptămâna precedentă, a anunţat joi Departamentul Muncii. Acesta a fost cel mai scăzut de la jumătatea lunii martie 2020, când primul val de infecții cu COVID-19 a străbătut țara, ducând la închiderea afacerilor neesențiale. Economiștii chestionați de Reuters prognozaseră 370.000 de cereri pentru ultima săptămână.

 

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF