Update articol:

SUA: Prim vot în Congres pentru aprobarea unui acord comercial cu Taiwanul

SUA capitoliu Sursa foto: pixabay.com/photos/us-capitol-government-washington-dc-477987

Camera Reprezentanţilor a aprobat miercuri un acord vizând consolidarea legăturilor economice ale Statelor Unite cu Taiwanul, un vot care ar putea provoca furia Beijingului, notează AFP, potrivit Agerpres.

Pentru a fi ratificat, textul, considerat drept “istoric” de Taipei, trebuie să fie validat de Senatul american.

Concret, acordul semnat la 1 iunie urmăreşte dezvoltarea comerţului dintre Washington şi Taipei prin armonizarea controalelor vamale, fluidizarea unei serii de norme şi introducerea unor mecanisme anticorupţie.

Legate din 1994 printr-un “cadru” pentru comerţ şi investiţii, Statele Unite sunt cel mai important partener şi furnizor de arme al Taiwanului.

Washingtonul şi Taipeiul au lansat discuţii bilaterale în iunie 2022, sfidând Beijingul.

Deoarece China consideră Taiwanul, cu o populaţie de 24 de milioane de locuitori, una dintre provinciile sale pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949.

Regimul comunist priveşte cu nemulţumire apropierea operată în ultimii ani între autorităţile taiwaneze şi Statele Unite, care de câteva decenii furnizează insulei sprijin militar împotriva Beijingului.

BVB | Știri BVB
TERAPLAST SA (TRP) (10/03/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (10/03/2026)

Structura actionariat la data de 28.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (10/03/2026)

Incheierea unui contract de vanzare cumparare actiuni

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (10/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 02.03.2026 - 09.03.2026

PREFAB SA (PREH) (10/03/2026)

Rezultate subscriere majorare capital social