International

SUA: Purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Biden, Jen Psaki, pe punctul de a părăsi Casa Albă (media)

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, urmează să îşi părăsească postul pentru canalul de televiziune MSNBC, au anunţat vineri Axios, CNN şi New York Times, transmite AFP.

Casa Albă a refuzat să comenteze ştirile despre intenţiile secretarului de presă al Casei Albe, Jen Psaki, absentă de câteva zile din cauza unui test pozitiv la COVID-19.

Potrivit Axios, primul care a dezvăluit informaţiile, Jen Psaki, în vârstă de 43 de ani, se află în negocieri exclusive cu MSNBC, un canal progresist care a recrutat-o deja pe fosta purtătoare de cuvânt a vicepreşedintei Kamala Harris, Symone Sanders.

Conform CNN, purtătoarea de cuvânt va rămâne la Casa Albă până la organizarea foartei populare “Cine a asociaţiei corespondenţilor de la Casa Albă”, care va avea loc pe 30 aprilie, după două ediţii anulate din cauza pandemiei.

În primăvara anului 2021, Jen Psaki a comunicat că intenţionează să mai petreacă un an şi ceva în această poziţie extrem de expusă, explicând că îşi doreşte să petreacă mai mult timp cu cei doi copii ai săi.

După ce a ocupat diverse funcţii guvernamentale în timpul ambelor mandate ale preşedintelui Obama, în 2017 purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a început să lucreze pentru CNN în calitate de comentator politic. Ea s-a alăturat apoi echipei de “tranziţie” în noiembrie 2020, responsabilă cu pregătirea sosirii lui Joe Biden la Casa Albă.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

34 de minute ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

3 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

3 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

4 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More