Politica

SUA-Republica Moldova: Victoria Nuland a asigurat-o pe Maia Sandu de sprijinul SUA pentru agenda sa de reforme

Subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice Victoria Nuland a felicitat-o pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, într-o discuţie telefonică, pentru victoria repurtată de Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) în alegerile legislative anticipate din Republica Moldova, informează luni Deschide.md.

“Încântată să o sun pe preşedinta Maia Sandu pentru a o felicita, în numele Statelor Unite, pentru succesul alegerilor democratice din Moldova şi pentru a-i oferi sprijinul nostru pentru agenda de reforme a guvernului’, a scris Nuland pe contul său de Twitter.

În 11 iulie 2021, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate. Într-un comunicat transmis de Departamentul de Stat la scurt timp după aflarea rezultatelor, Statele Unite ale Americii au felicitat Republica Moldova cu ocazia alegerilor parlamentare anticipate şi au declarat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul guvern de la Chişinău.

Principalul partid proeuropean din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare anticipate, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

PAS a depăşit categoric principala formaţiune politică de stânga, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), care a fost votat de doar 27,17% din electorat.

Datele CEC mai arată că Partidul Politic “Şor” (PPŞ) a beneficiat de susţinerea a 5,74% dintre alegători.

În condiţiile în care pragul electoral este de 5% pentru partidele politice şi 7% pentru alianţele electorale, în noul legislativ din Republica Moldova acced doar trei formaţiuni politice, PAS, BECS şi PPS, urmând ca partidul preşedintelui Maia Sandu să aibă o majoritate covârşitoare.

Articole recente

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 minute ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

3 minute ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

5 minute ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

5 minute ago

Iranul și Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică au semnat un nou cadru de cooperare

Iranul a anunţat marţi că a convenit asupra unui nou cadru de cooperare cu Agenţia…

8 minute ago

Trump presează Uniunea Europeană să impună tarife de 100% asupra Indiei și Chinei pentru a exercita presiune asupra lui Putin

Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să impună Chinei și Indiei tarife de…

9 minute ago

This website uses cookies.

Read More